1
None

Alergiile la copii

Alergiile la copii sunt manifestări foarte frecvente, ar tebui să ştim cum să le tratăm sau (mai bine) cum să le prevenim.

Conform DEX: „alergia este un mod special de a reacţiona al organismului sub acţiunea unor microbi sau a unor substanţe străine introduse pe căi variate (digestivă, respiratorie, injecţii etc.)” Alergia se poate manifesta sub mai multe forme: rinită alergică, astm bronşic, eczemă atopică, urticarii, boala serului, reacţii anafilactice.

Există şi un factor genetic care declanşează alergiile. Mai mult ca sigur că din doi părinţi alergici, şi copilul o să prezinte la un moment dat în viaţă alergii.

Cele mai frecvente alergii la copii sunt provocate de:

Polen - conduce la apariţia rinitei alergice sezoniere, care se poate trata cu antihistaminice şi picaturi de nas şi ochi. Cu un copilul alergic la polen nu mergem in parc atunci când înfloresc teii şi nu adunăm flori de câmp;

mucegai- să aerisim cât mai des locuinţa, curenţii de aer nu lasă să se dezvolte mucegaiul, trebuie să avem grijă să nu fie aer cald şi umed, care duce la apariţia mucegaiului.

Părul de pisică sau câine - când copilul este alergic la animale de companie, sub nici o forma nu i se va lua un animal, cu excepţia unor anumite rase care fie nu au păr deloc, fie nu lasă păr după ei, sunt hipoalergenici, dar tot ar fi bine ca animalul să nu aibă acces în dormitorul copilului;

Praful de casă. De fapt alergenii din praful de casă sunt rezidurile provenite de la acarieni. Acarienii sunt din aceeaşi clasă cu paianjenii şi căpuşele, pot avea dimensiuni de ordin microscopic, şi se află în covoare, carpete, într-o saltea de pat se pot gasi până la 100.000 acarieni. Trebuie să ştergem praful cât mai des, macar de două ori pe săptămână, să aspirăm în casă minim o data pe săptămână, recomandat ar fi să înlocuim covoarele cu gresie şi parchet. Salteaua de pe pat ar trebui protejată cu o husa antialergeni, şi aşternuturile împreună cu husa ar trebui spălate săptămânal la temperaturi ridicate. Atenţie să nu spălaţi salteaua patului cu apă multă deoarece exista riscul să nu se usuce suficient de bine şi atunci atrage mai mulţi acarieni, cărora le plac locurile umede şi calde. Animalele de pluş acumulează foarte mulţi acarieni, puneţi-le săptămânal la congelator. Temperaturile sub -18 grade Celsius distrug acarienii. Atenţie la plantele de apartament, nu sunt recomandate în camera copilului alergic la praf deoarece acumulează foarte mult praf pe frunze;

Alergiile alimentare

Printre cele mai frecvente sunt alergiile la ou, laptele de vacă, fructe de pădure, căpsune, arahide. Trebuie ca alimentaţia copilului să fie echilibrată, cu evitarea alimentului la care sunt alergici. Atenţie! Dacă parinţii sunt alergici nu înseamnă că şi copiii au alergie exact la aceleaşi alimente. Totuşi ar trebui să fim atenţi şi să încercăm să introducem alimentele respective când copilul e mai mare, nu cât e încă sugar. Am cunoştinţă de mămici care credeau că dacă le dau copiilor numai două căpşune, de poftă, nu păţesc nimic. Nu e adevărat! Copilului trebuie să i se explice că dacă mănâncă alimentele la care este alergic, în cel mai bun caz îi apar bubiţe pe el, dar se poate să i se facă şi să fie dus la spital, la urgenţe. Nu trebuie speriat copilul, dar trebuie atenţionat ca atunci când părintele nu e lângă el, la grădiniţă sau la şcoală să ştie să evite alimentele la care este alergic. La fel şi personalul grădiniţei, respectiv al şcolii, ar trebui anunţat să verifice meniul copilului la grădiniţă.

Bebeluşii sunt foarte atenţi la lumea din jurul lor. Dacă noi mâncăm ceva se uită insistent la noi, dar asta nu înseamnă că trebuie să îi dăm şi lui din mâncarea noastră. Îi dăm să mănânce mâncarea lui specială de bebeluş, aşa cum ne-am sfătuit cu medicul pediatru atunci când am început diversificarea hranei. Introducem fiecare aliment treptat, în cantitate mică, tocmai pentru a ne putea da seama în cazul unei alergii, la ce aliment e alergic bebeluşul.

Se întâmplă să mai apară la copiii mici, o alergie la lapte. Nu este vorba de intoleranţa la lactoză, ci despre o alergie care apare la proteinele din lapte de vacă. Foarte rar această alergie apare la copiii alăptaţi natural, de aceea e foarte important ca în momentul în care vrem să renunţăm la alăptat, dacă copilul are potenţial alergen, cu parinţi alergici, să trecem copilul pe o formulă de lapte praf hipoalergenică. Este exclus să dăm copilului lapte de vacă pana la vârsta de 2-3 ani. Am paciente care se plâng de diaree la copil, şi constat cu surprindere că deşi sub un an, copilul „consumă de mult lapte de vacă”, iar când întreb dacă s-a consultat un pediatru înainte de a se introduce laptele de vacă, răspunsul este aproape mereu acelaşi: „şi eu am crescut cu lapte de vacă şi nu am păţit nimic”. Indiferent dacă există sau nu potenţial alergen la copil, daca nu e alăptat natural, se va introduce o formulă de lapte praf, până cel puţin la vârsta de 2 ani;

înţepăturile de insecte - sunt copii care la nivelul muşcăturilor prezintă inflamaţie puternică şi prurit intens. Acestea pot fi tratate cu un gel antialergic, sau cu o cremă mentolată care reduce senzaţia de mâncarime, dar ar fi bine să folosim un spray de protecţie în momentul în care mergem undeva unde există riscul muşcăturilor de insecte, aplicat funcţie de specificaţiile producătorului. Aceste sprayuri nu sunt de obicei indicate bebeluşilor. Majoritatea pătuţurilor pentru bebe au inclusă şi o plasă impotriva ţânţarilor;

medicamente - trebuie avută grijă ca toată lumea care se ocupă de copil să ştie de existenţa acestei alergii pentru a se evita un accident. Se pot face şi determinări alergologice pentru a se vedea la ce clase de medicamente sunt prezente alergiile. Consultaţi un alergolog;

produse cosmetice. Detergenţii folositi pentru îngrijirea copilului pot determina alergii la nivelul pielii. Ar trebui să încercaţi să folosiţi produse de îngrijire speciale pentru copilul cu alergii. În farmacii găsiţi produse dermatocosmetice concepute special pentru copii, detergenţi şi balsam de rufe pentru bebeluşi.

În concluzie, manifestările alergice sunt variate. Pot să apară şi probleme grave, de exemplu şocul anafilactic, şi de aceea ar trebui să avem grijă zilnic să protejăm copilul de alergeni prin metodele enumerate mai sus.  

Comentarii


Cami

Fetita mea are rinita alergica. Pe langa medicatia primita ii dau cu o crema la nas care m-a surprins placut, crema se numeste Hay Max si am cumparat-o de la Farmacia Sensiblu. Acum nu mai este necesara medicatia primita, folosesc doar aceasta crema antialergica haymax care isi face treaba pe deplin, este mai economic ca alte remedii alergice deoarece tine aprox. 3 luni o singura crema. Avand in vedere ca este naturala poate fi folosita de oricine, nu are reactii adverse !

Sept. 17, 2015, 3:51 p.m.
0
0

Iulia

Si eu tot Hay Max folosesc pentru alergia mea la parul de animale. Sunt foarte incantata de aceasta crema pentru alergii. O recomand!

March 8, 2016, 5:31 p.m.
0
0
Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha