Statut de bugetar sau o carieră în străinătate?
Sunt sectoare de activitate, printre care se numãrã şi cel medical, în care salariaţii sunt doar parţial bugetari sau, mai corect, unitãţile respective sunt „semi-private”. Aceasta pentru cã spitalele de stat la care facem referire au venituri propri......
Vizite: 8594Sunt spitale pe care nu le vrea nimeni
Trei sferturi din spitalele de stat au trecut în subordinea primãriilor. 20 de judeţe au raportat preluarea completã a spitalelor din teritoriu. În celelalte judeţe, procesul este în plinã desfãşurare şi sunt premize ca pânã la toamnã sã se finaliz......
Vizite: 9631Ministerul îşi ia mâna de pe spitale (dar nu şi de pe banii acestora)
Descentralizarea sistemului sanitar public spitalier s-a realizat în procent de 98%, practic, s-a încheiat. Au fost transferate către autorităţile locale un număr de 364 de unităţi cu paturi dintr-un total de 373 aflate pe listele de transfer. Ministrul Sănătăţii, CSEKE Attila consid......
Vizite: 9304La spitale noi, tot noi?
Peste 3,5 milioane de euro pentru reabilitarea secţiilor de obstetrică şi neonatologie de la Spitalul Clinic Judeţean din Cluj -Napoca. Contractul, finanţat de Banca Mondială şi Banca Europeană de Investiţii, a fost adjudecat de un consorţiu austriac. Proiectul presupune reamenajarea secţiilor v......
Vizite: 7605Planuri mari pentru Ministerul Sănătăţii în 2011
Cele mai importante proiecte ale Ministerului Sãnãtãţii pentru noul an sunt introducerea cardului naţional de sãnãtate, reorganizarea sistemului italicesc, investiţii în domeniile oncologic şi ATI şi mai multe mãsuri care vizeazã pregãtirea tinerilor medici. ......
Vizite: 10943Baba Dochia “intră-n sat”!
A venit iarna, cu frig, cu ger şi încep să apară urmările nefaste pentru sănătate, printre care primul val de degerături. Citim în toată presa, că „baba Dochia” a „muşcat” deja peste tot acolo unde a dat frigul. Vin ştiri de pretutindeni despre cazuri variate de degerături: în ş......
Vizite: 5190Două dileme ale medicinii
Medicina nu este o ştiinţă exactă. În sănătate, rezultatul lui unu plus unu depinde de mai mulţi factori. Pentru unii o baclava plus un ecler dau energie şi voie bună, pentru alţii aceeaşi însumare produce o creştere a glicemiei. Îngrijirea sănătăţii este un proces lung, anevoi......
Vizite: 8664SPRE O NOUÅ EMBLEMÅ A MEDICINII
Autorul propune lumii medicale o emblemă definitorie a medicinii, într-o viziune pentadică: în mijloc o cruce albă greacă, cu semnificaţii re verberante, ce se proiectează pe protuberanţa olimpiană a omului – capul –,crucea având în centrul ei o torţă menită să ardă veşnic; ansamblu s......
Vizite: 5683Sănătatea se tratează cu apă şi aer curat
(Sănătatea se bea şi se respiră) Zilele acestea se desfăşoară la Bucureşti reuniunea internaţională anuală având ca scop asigurarea în spaţiul celor 34 de ţări europene a unor standarde privind calitatea apei potabile şi a serviciilor de salubrizare. Este un loc de întâlnire a celor mai îna......
Vizite: 9869Descentralizarea finanţării Sănătăţii
După ce 364 de spitale au fost trecute în cursul acestui an în subordinea primăriilor, urmarea firească este să se asigure şi un sistem de finanţare, prin care contribuţia pentru sănătate colectată de la contribuabili să ajungă pe căile cele mai directe la unităţile medicale care îi îngrijesc. &I......
Vizite: 9214


























