60
None

Beyond the Future, primul eveniment marca TEDxInovatorilorStreet, îi îndeamnă pe români la inovație

13 personalități din domeniul inovației tehnologice își vor împărtăși ideile cu cei entuziaști sau curioși pe 16 septembrie 2021, la MATER Biblioteca de Materiale din cadrul NOD Makerspace (Splaiul Unirii nr.160), în cadrul Beyond the Future, primul eveniment hibrid marca TEDxInovatorilorStreet, organizat de Inventikus, clusterul dedicat susținerii și promovării invențiilor românești. Acestora li se vor alătura și trei invitați speciali care au pus bazele unor noi domenii și perspective ale cunoașterii în România, Dumitru Prunariu - primul cosmonaut român, Mitrița Hahue - directorul general al Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) și Marius-Ioan Piso - președintele Agenției Spațiale Române (ROSA).

Poveștile invitaților TEDxInovatorilorStreet, despre parcursul aventuros de la idee la inovație, despre invenții care pot schimba lumea în mai bine, dar și despre provocările viitorului, oferă speranța că România și-ar putea susține inventatorii pentru ca ulterior proiectele lor să contribuie la creșterea calității vieții. 

„În cadrul primului eveniment din seria TEDxInovatorilorStreet reunim lideri de opinie din domenii diverse, precum medicină, educație, psihologie și IT, pentru a demonstra că tehnologia poate fi folosită în orice domeniu de activitate, de oameni cu preocupări variate. Aducem laolaltă vizionarii, oamenii care au idei strălucite pe care le transpun în realitate, în invenții și inovații care pot genera un impact puternic la nivel social”, declară Ioana Borșan, Project Manager TEDx InovatorilorStreet.

Personalități care au ales să schimbe România în bine

Astfel, reuniți de pasiunea comună pentru a realiza ceva care să facă o diferență reală în societate, personalitățile care vor inspira publicul la TEDxInovatorilorStreet sunt Andrei Botescu - fondatorul Atelierelor Pegas, brandul românesc de biciclete, Olivia Vereha - fondatoarea Code4Romania, o comunitate de oameni care dezvoltă soluții IT ce rezolvă probleme ale societății, Ștefan Bușnatu - medic și directorul Centrului de Inovație și Sănătate Digitală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Raluca Balaci - directorul executiv al UiPath Foundation, organizația primului unicorn românesc, care sprijină accesul la educație al copiilor din medii defavorizate, Alexandru Budișteanu - creatorul VisionBot, un robot care îi ajută pe inventatori, studenţi sau tineri antreprenori să producă echipamente electronice acasă și Andrei Cioroagă - cofondatorul RecoMedica, platforma medicală dedicată prevenției și triajului medical. Lista speakerilor este completată de Adela Serghiescu - președintele Asociației pentru Sprijin Emoțional și Psihoterapie, Dragoș Bordescu - inventator MindLoop, Cătălina Moleavin - președintele Transilvania Toastmasters, Romulus Oprică - fondatorul BrandBerry, Vlad Măcelaru - inventatorul ClarK, Sorin Axinte - inventatorul Hyperpragma și Cătălin Toncea - business development manager Inventikus.

„Țelul nostru este de a contribui la formarea unei noi generații de inventatori, întrucât România este o piață cu un imens potențial de dezvoltare tehnologică. Ne dorim să le oferim stabilitate inventatorilor noștri care, știm prea bine, cel mai adesea se văd nevoiți să plece peste hotare, în căutarea sprijinului atât de necesar pentru punerea unei idei în practică. Inventikus își propune prin acest eveniment să așeze fundația unei comunități, unde inventatori și entuziaști ai evoluției inovației tehnologice din țară să poată să colaboreze, și astfel, exodul creierelor să fie stopat”, spune Cătălin Buciumeanu, cofondator Inventikus. 

Expoziție dedicată ultimelor inovații

La TEDxInovatorilorStreet, participanții vor putea pătrunde mai adânc în tainele celor mai recente progrese tehnologice ale inventatorilor români datorită unei expoziții găzduite în recepția NOD Makerspace, unde partenerii și unii dintre speakeri vor avea standuri la care invențiile și inovațiile lor vor putea fi analizate în detaliu. De exemplu, publicul va putea descoperi Hyperpragma - un modul de autoasamblare a diferitelor structuri, Mindloop- o tehnologie de scanări tractografice ale creierului folosind doar scanare EEG. Vor mai putea fi văzute un robot din celebrul joc Minecraft, ori o căsuță de păsărele automatizată, invențiile realizate de EEG.Artbyte, echipa de robotică a  studenților Universității din Transilvania.

Conferința se va desfășura atât online, cât și offline, iar participanții vor putea achiziționa bilete pornind de la 20 euro la 85 de euro, în funcție de pachetul ales.


Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha