46
None

CHI Medical: Implantul hormonal, una dintre cele mai sigure metode de contracepție, disponibil acum și în România

București, 9 octombrie – CHI Medical, clinică specializată în servicii integrate pentru sănătatea femeii, este printre primii operatori care au administrat implanturi hormonale, printre cele mai sigure soluții contraceptive. Implantul hormonal contraceptiv este disponibil pe piața din România din luna iunie 2024. Produsul oferă rezultate dovedite, iar în țări precum Franța este deja parte din practica uzuală, fiind rambursat de stat în proporție de 65%.

Implantul hormonal are o eficiență pe termen lung de peste 99,95%, fiind reversibil și ușor de administrat. CHI Medical colaborează cu dr. Ramona Vârșă, specialist obstetrică-ginecologie, cu experiență internațională, pentru a dezvolta o echipă medicală specializată pe administrarea acestui produs.

Pacientele din România sunt deschise față de inovație. În același timp, însă, doresc să apeleze la serviciile unor medici experimentați, empatici și dedicați îmbunătățirii vieții lor. Implantul hormonal este doar unul dintre serviciile cu care venim în întâmpinarea femeilor pentru a le ajuta să aibă grijă de sănătatea reproductivă într-un mod sigur, eficient și modern”, a declarat dr. Roxana Chirilă, medic primar obstetrică-ginecologie, Coordonator CHI Medical.

Implantul contraceptiv hormonal are o eficacitate maximă (99,95%) pe termen lung. Produsul oferă protecție până la 3 ani, fără a necesita administrare zilnică. Implantul este inserat sub piele printr-o procedură rapidă și minim invazivă. Hormonii sunt eliberați gradual, minimalizând eventualele efecte secundare. Fertilitatea se restabilește rapid după îndepărtarea implantului.

Cu o experiență de 7 ani în domeniul obstetrică-ginecologie, dr. Ramona Vârșă este recunoscută pentru profesionalismul și dedicarea față de paciente. Ea a beneficiat de o pregătire de specialitate în Franța, care i-a permis implementarea la nivel local a celor mai noi tehnologii și abordări în domeniul contracepției.

CHI Medical, clinică dezvoltată de doctor Roxana Chirilă, oferă servicii medicale integrate și personalizate, axate pe nevoile specifice ale femeilor. Alături de introducerea implantului hormonal, clinica își propune să contribuie la prevenirea cancerului de col uterin și îmbunătățirea calității vieții pacientelor.

În acest moment, clinica deține servicii de ginecologie, nutriție, ecografie și analize de laborator. În viitorul apropiat, clinica își propune să-și completeze oferta cu servicii medicale de cardiologie, dermatologie și endocrinologie.


 


 


Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha