3
None

Congresul Internațional de Terapie Intervențională a Durerii – ediția a III-a, creditat cu 12 puncte EMC de către Colegiul Medicilor din România


Congresul Internațional de Terapie Intervențională a Durerii | Ediția a III-a și Cursul internațional pre-congres cu sesiuni hands-on au fost creditate cu 12 puncte EMC fiecare, de către Colegiul Medicilor din România (CMR).  

Congresul este organizat de ARAI – Asociația Română de Algeziologie Intervențională, în parteneriat cu NORD NEXT – Educație. Experiență. Training, sub egida Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, și se va desfășura în perioada 19 - 20 iunie 2026, în format fizic, la Pullman Bucharest World Trade Center

De asemenea, în zilele de 17 - 18 iunie 2026, la Spitalul NORD Pipera, va avea loc Cursul internațional precongres cu sesiuni hands-on, cu ghidaj fluoroscopic și ecografic, care va oferi participanților posibilitatea de a exersa tehnici de terapie intervențională a durerii pe specimene umane. 

Ediția din acest an reunește peste 40 de speakeri și traineri din România și din alte 13 țări - Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Țările de Jos, Spania, Turcia, Coreea de Sud, Israel, Grecia, Egipt, Singapore, Regatul Hașemit al Iordaniei, Republica Dominicană și Elveția - experți de top în ATI, Neurochirurgie, Neurologie, Radiologie și Imagistică Medicală, Radiologie Intervențională, Ortopedie și Traumatologie, Reumatologie, Medicină Fizică și de Reabilitare, Psihiatrie și alte specialități relevante.  Această diversitate susține o abordare integrată și multidisciplinară a managementului durerii. 

Congresul se adresează în special medicilor din următoarele specialități: Anestezie și Terapie Intensivă, Neurologie, Neurochirurgie, Radiologie Intervențională, Ortopedie, Oncologie, Reumatologie, Medicină Fizică și de Recuperare, Medicină Sportivă, ORL, Buco-Maxilo-Facială, Obstetrică-Ginecologie ș.a. 

Coordonare științifică 

Lucrările se desfășoară sub coordonarea Dr. Ovidiu Palea, primul medic din România certificat în Terapia Durerii de către WIP-World Institute of Pain și membru în Consiliul ESRA – Asociația Europeană pentru Anestezie Regională și Terapia Durerii. Dr. Ovidiu Palea, medic primar ATI și specialist în Terapia Durerii, este președintele ARAI – Asociația Română de Algeziologie Intervențională și fondatorul Grupului Medical NORD și al singurului Centru Integrat de Terapia Durerii din România (fiind și unicul centru de instruire acreditat ESRA, din Europa Centrală și de Est). 

„Congresul din acest an pune accent pe componenta practică și pe interacțiunea directă între specialiști. Vom avea alături experți internaționali care au contribuit direct la dezvoltarea unor tehnici și tehnologii utilizate astăzi în terapia intervențională a durerii. Programul include cazuri clinice relevante, discuții interactive și analize aplicate, cu accent pe soluții concrete și aplicabile imediat în practica medicală. Ne dorim să creăm un cadru real de schimb de experiență și de învățare practică, în care participanții să poată discuta deschis provocările întâlnite în activitatea de zi cu zi. Obiectivul nostru este ca fiecare participant să plece nu doar cu informații actualizate, ci cu instrumente utile pe care să le poată integra în siguranță în activitatea lor clinică”, a declarat președintele ARAI, Dr. Ovidiu Palea. 

Congresul și cursul precongres sunt creditate de CMR cu 12 puncte EMC. 

→ Pentru detalii despre programul complet al congresului și pentru înscrieri, vă invităm să accesați pagina oficială a evenimentului: 

https://arai.org.ro/congresul-de-terapie-interventionala-a-durerii_2026/ 

Congresul Internațional de Terapie Intervențională a Durerii | Ediția a III-a este organizat de Asociația Română de Algeziologie Intervențională (ARAI) , sub egida Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București  

Partener profesional: NORD NEXT – Educație. Experiență. Training 

Partener: B.Braun 

Parteneri promovare: MedicalManager.ro, Viata-Medicala.ro, Jurmed-JurnaldeSanatate.ro, Medic24.ro, ROmedic.ro, SaptamanaMedicala.ro și RevistaMedicalMarket.ro.  

Management congres: Oameni și Companii 

ARAI – Asociația Română de Algeziologie Intervențională este singura organizație activă din România, dedicată terapiei intervenționale a durerii, având un rol esențial în dezvoltarea acestui domeniu multidisciplinar. 


 


Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha