60
None

Construcția mini-spitalului exterior al Institutului Clinic Fundeni este aproape gata

Obiectiv atins după doar 4 zile de la apelul pentru strângerea de fonduri:

• Cele cinci containere care formează prima fază a proiectului unității speciale de triaj exterior a pacienților suspecți de infecție cu SARS-CoV-2 au fost amplasate în curtea spitalului
• Suma necesară, de 170.000 de lei, a fost colectată prin strângerea de fonduri lansată în urmă cu doar câteva zile de Asociația BAVA
• Pentru dotarea zonei de triaj exterior mai sunt necesari 120.000 de lei, pentru care BAVA lansează un nou apel de sponsorizare


Cele cinci containere care formează prima fază a proiectului unității speciale de triaj exterior a pacienților sunt deja în curtea Institutului Clinic Fundeni, după doar patru zile de la primul apel către sponsori, inițiat de organizația Balkan Association for Vascular Access (BAVA). Acestora li se adaugă alte două containere donate de Fundația Dan Voiculescu.
În acest moment, se lucrează la racordarea lor la rețelele de utilități edilitare, la instalațiile de gaze medicale și la sistemele de ventilație.
Acest mini-spital exterior va găzdui pacienții cu afecțiuni oncologice (printre care se numără și copii) sau cu transplant de ficat, rinichi sau măduvă osoasă, pe parcursul efectuării testelor pentru COVID-19, până la aflarea rezultatelor. Cei negativi vor fi primiți pentru tratament în interiorul spitalului, în timp ce pacienții testați pozitiv vor fi îndrumați către spitalele de boli infecțioase confirmate de Ministerul Sănătății.

Astfel, se asigură protecția optimă atât a pacienților din Institutul Clinic Fundeni, aflați după sau în așteptarea unor intervenții chirurgicale complicate, dar și a medicilor care operează în această unitate de elită, ce deservește Programul Național de Transplant.
Prof. dr. Dana Tomescu, președintele BAVA și șefa Secției ATI 3, a declarat: „Suntem extrem de impresionați de gestul de bunătate al sponsorilor, firme sau persoane fizice, care și-au rupt din bugetul afectat de criză o sumă importantă pentru a realiza acest deziderat medical. Încrederea pe care ne-o transferați ne dă speranță și puterea de a face ca lucrurile să se întâmple cât mai rapid posibil. Mulțumim tuturor!”


Până astăzi, BAVA a semnat contracte de sponsorizare în valoare de 188.000 de lei, din care în conturile asociației au ajuns deocamdată aproximativ 170.000 de lei.
Cu această ocazie, asociația lansează un nou apel la solidaritate: mai sunt necesari minimum 120.000 de lei, care vor fi folosiți pentru a achiziționa monitoare de funcții vitale, aparatură de decontaminare și sterilizare, un laborator de analize point-of-care, videolaringoscop, defibrilator, echiparea sistemelor de ventilație mecanică, precum și echipamente de protecție personală.
Vă rugăm, așadar, să accesați www.bavainfo.org și să ne sprijiniți apăsând butonul „Sponsorizează acum”. Orice sumă contează, orice ajutor este important, orice bănuț ne aduce mai aproape de niște standarde normale de siguranță.
Dr. Mihai Popescu, secretar BAVA, vă stă la dispoziție pentru orice nelămurire la telefon 0751075995 sau la adresa de email popescu.mihai1986@gmail.com.


Alte articole despre:

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha