60
None

După ce a salvat sute de vieți, Simona are acum nevoie de sprijinul nostru

Simona Enciu are 42 de ani și este biochimist la Spitalul de Arși din Capitală. În urmă cu 24 ani, chiar la vârsta majoratului, Simona a simțit o durere acută la piciorul stâng. După mai multe consultații de specialitate, diagnosticul avea să fie unul care îi zguduia percepția asupra vieții: osteosarcom – cancer osos. În ciuda șanselor de supraviețuire extrem de scăzute, date de medici, Simona a învins boala, iar astăzi se dedică la rândul ei pacienților.
,,Experiența asta mi-a schimbat complet viața și percepția despre ea. Țin minte și acum ziua în care am împlinit 18 ani. Părinții mi-au organizat petrecerea de majorat, dar eu nu am fost în stare nici să suflu în lumânări. În noaptea aceea am avut dureri inimaginabile așa că m-au dus la spital din Brăila, unde mi-au pus piciorul în gips. Cum durerile deveneau insuportabile, au decis să mă ducă la București unde au aflat că am cancer osos. A fost un șoc pentru noi toți, mai ales că medicii îmi dădeau șanse de supraviețuire de numai 1%, adică... nicio speranță!”, povestește Simona.

Amputarea piciorului, singura șansă!

Un miracol a făcut însă ca tratamentele urmate: amputarea piciorului bolnav, chimioterapie, radioterapie, să funcționeze, iar 24 de ani mai târziu Simina să fie perfect sănătoasă. Femeia a rămas însă cu o infirmitate care o urmărește întreaga viața: lipsa piciorului stâng. Pentru a putea merge și a duce o viață cât mai aproape de normalitate, femeia folosește o proteză ce trebuie schimbată la fiecare 3-4 ani din cauza limitărilor și a presiunii pe care o pune pe piciorul sănătos și pe coloană. O proteză bionică, fabricată în Germania, ar rezolva acest neajuns și i-ar oferi stabilitatea și independența la care visează orice persoană aflată în situația ei.


,,A fost extrem de greu de acceptat, la acea vreme, atât pentru mine, cât și pentru părinți, care trebuiau să mă ducă și să mă aducă de la școală. Eram în clasa a XI când am primit diagnosticul, iar într-a XII mi-au amputat piciorul. Recuperarea a fost foarte grea! A trebuit să amân Bacalaureatul pentru un an. Visam să devin avocat. După experiența asta am decis să mă pun în slujba oamenilor în alt mod, mai personal. Anul imediat următor am intrat la Facutatea de Biologie. O facultate făcută în baston, dar cu multă pasiune și dedicare din partea mea, simțeam că mă împlinește! Atunci am avut prima proteză… din lemn, decontată cu greu de statul român. A fost foarte greu! Dacă nu eram atentă o scăpam în timpul mersului, pe stradă. Nu puteam să stau foarte mult în picioare și îmi provoca răni. Cu toate acestea, am învățat să mă bucur mai mult de lucrurile simple, să fiu recunoscătoare pentru șansa la viață pe care o primisem,” își amintește Simona.

Proteza bionică, șansa pentru cei care și-au pierdut o mână sau un picior
Între timp, tehnologia a evoluat, iar Simona poată în prezent o proteză mecanică. Nu a scăpat însă de baston, nici de șchiopătat. Infirmitatea o privează încă de multe activități banale precum urcatul scărilor, condusul mașinii, nu mai vorbim de alergat ori de mersul cu bicicleta.

O proteză bionică, fabricată în Germania, i-ar oferi Simonei stabilitatea și independența la care visează orice persoană aflată în situația ei. Spre deosebire de protezele clasice, piciorul bionic funcționează cu ajutorul unor electrozi atașați la nivelul pielii. Astfel, pentru protezare nu e nevoie de intervenție chirurgicală. Pacientul este învățat, în cadrul unui centru de protezare, cum să-și folosească noul membru, prin intermediul unui simulator pe calculator. Un astfel de dispozitiv costă însă 46.000€, o sumă mult prea mare pentru posibilitățile financiare ale Simonei. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate decontează doar 5% din prețul oricărei proteze, indiferent de costurile dispozitivului, iar pacientul trebuie să scoată din buzunar restul banilor.

,,Banii sunt, iată, un nou obstacol, o nouă bătălie în care este aruncată această femeie pentru a obține un lucru de care noi, cei sănătoși fizic, ne bucurăm fără să fim cu adevărat conștienți de valoarea lui. Simona e o luptătoare, dar nimeni nu poate lupta singur la nesfârșit. Fiecare dintre noi are nevoie de ajutor la un moment dat. Împreună putem strânge banii necesari pentru achiziționarea protezei speciale de care are nevoie Simona. Donațiile noastre îi pot oferi viața activă, lipsită de griji și eforturi inutile, la care visează de zeci de ani!” Vlad Plăcintă, președintele Asociației Salvează o inimă.

Pentru donații:
Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”
Cod de înregistrare fiscală: 31015982
Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX
Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001
Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001
Cod SWIFT: BTRLRO22
Cod BIC: BTRL

Banca Transilvania Botoșani
Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele SIMONA ENCIU

Date de contact
Asociația ”Salvează o inimă”
office@salveazaoinima.ro
SIMONA ENCIU- 0756.686.693

Campania SIMONA ENCIU




Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha