60
None

Gustos și sănătos în farfuria din spital

Asociația „Din Grijă Pentru Copii” dă startul programului care vizează îmbunătățirea meniurilor din spitalele de pediatrie

  • Programul debutează în septembrie la Spitalul clinic de copii „Dr. Victor Gomoiu” și va fi replicat ulterior și în alte spitale de pediatrie din țară.
  • Inițiativa își propune să transforme mâncarea pe care copiii internați o primesc în perioada spitalizării, oferind mai mult gust și calitate nutrițională.
  • Studiile arată că alimentația are un rol esential în procesul de recuperare după boală, cu atât mai evident când vine vorba de copii.



Asociația „Din Grijă Pentru Copii”, cu sprijinul Asociației Române de Educație în Alergii (AREA), al Asociației „Lumea Emei” și al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, lansează programul pentru îmbunătățirea meniurilor din spitalele de copii – „Gustos și sănătos în farfuria din spital”.

Acesta debutează în septembrie în prima unitate sanitară, la Spitalul clinic de copii „Dr. Victor Gomoiu” din București.

Faza pilot se va desfășura pe durata a șase luni, timp în care o echipă formată din nutriționist, bucătar, specialiști în nutriție medicală va implementa noi meniuri în bucătăria spitalului, având ca scop îmbunătățirea semnificativă a gustului și a calității mâncării oferite copiilor, răspunzând în același timp nevoilor specifice ale micilor pacienți care suferă de alergii alimentare și respiratorii.

Programul are 4 etape:

  • Audit: evaluarea nevoilor din fiecare spital și stabilirea unei soluții personalizate;
  • Noi meniuri: create împreună cu dieteticieni și nutriționiști, în acord cu nevoile și bugetul spitalului;
  • Training: plasarea unui bucătar care să consilieze echipa din bucătăria spitalului și să implementeze noile meniuri;
  • Optimizare: analiza programului după prima luna și suplimentarea cu alimente de la sponsori, precum și identificarea altor nevoi acolo unde va fi cazul.


„Din grijă pentru bunăstarea fizică și emoțională a copiilor, ne propunem să schimbăm meniurile din spitalele de pediatrie, adăugând nu doar culoare și gust, dar și siguranță alimentară pentru micii pacienți cu alergii. Știm că o alimentație corespunzătoare accelerează vindecarea, iar în cazul copiilor, acest lucru e și mai evident. Începem cu un spital, apoi continuăm cu încă unul și încă unul! Suntem la început, dar planul e puternic, etapele de lucru stabilite și echipa fantastică”, spune Victoria Olteanu, președintele Asociației Din Grijă pentru Copii.

Proiectul „Gustos și sănătos în farfuria din spital” are mai multe obiective printre care realizarea de cursuri tehnice de gătit cu personalul din bucătăriile spitalelor de pediatrie, sesiuni de consiliere în dietetică și nutriție, utilarea spitalelor cu aparatură de specialitate, etichetarea preparatelor și schimbarea modului de transportare a porțiilor de mâncare în salon, suplimentarea costului meniului clasic cu ajutorul partenerilor.

Pentru etapa de redefinire a meniurilor din spital, proiectul beneficiază de expertiza nutriționistei Laura Eremia și a bucătarului Ionuț Efrim, ambii cu supra-specializare în dietă medicală, dar și de consilierea medicilor alergologi din cadrul Asociației de educație în Alergii.

„Am lucrat îndeaproape la elaborarea acestui meniu pentru a mă asigura că răspunde în totalitate nevoilor copiilor aflați în spital. Este esențial să înțelegem că alimentația poate fi atât medicament, cât și mângâiere pentru suflet, mai ales în momentele dificile. Mă simt onorată să fac parte din acest proiect și sunt entuziasmată de rezultatele pe care le vom vedea”, spune Chef Laura Eremia.


Familiile copiilor care suferă de alergii alimentare întâmpină mari greutăți atunci când ajung în spitalele de pediatrie pentru diverse probleme de sănătate ale micuților. Situația lor medicală impune crearea unor meniuri speciale care să se muleze peste restricțiile lor alimentare precum și prepararea hranei în zone special create în spațiile din bucătăriile spitalelor în care să se respecte cu strictețe regulile impuse pentru evitarea contaminărilor alergenice. În plus, se impune și o etichetare strictă și asigurarea transportului hranei în saloane în condiții de siguranță maximă. Acești copii au nevoie de o îngrijire specială, iar familiile lor de cât mai mult sprijin și înțelegere. Susținem acest proiect minunat cu speranța că prin exemplul oferit vom deschide drumul către o normalitate mult așteptată”, spune dr. Adriana Nicolae, medic primar alergologie și imunologie clinică, președinte AREA.

Pentru următoarele șase luni, chef Ionuț Efrim va oferi instruire echipei din bucătăria spitalului Gomoiu și va supraveghea implementarea noilor meniuri.

„De fiecare dată când suntem puși în fața unui proiect inovator precum acesta, ne dăm seama de impactul pozitiv pe care îl poate avea asupra calității vieții pacienților noștri. Copiii merită cele mai bune condiții, nu doar din punct de vedere medical, dar și în ceea ce privește alimentația lor. Așa cum tratamentele medicale sunt esențiale, la fel este și nutriția adaptată nevoilor lor. Ne alăturăm cu entuziasm acestei inițiative și suntem convinși că va aduce o schimbare semnificativă în bine”, declară Mariana Enescu, manager general, Spitalul Victor Gomoiu.

Aceasta este doar începutul; planul echipei de proiect este de a extinde acest program în mai multe spitale de pediatrie din țară, asigurându-se că fiecare copil beneficiază de o alimentație sănătoasă și echilibrată în timpul spitalizării.

Companiile care doresc să sprijine proiectul pot accesa site-ul: https://dingrijapentrucopii.ro/gustos-si-sanatos-in-farfuria-din-spital/.


Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha