60
None

MONZA ARES prezintă comunității medicale soluții terapeutice microinvazive care pot contribui la reducerea mortalității din cauze cardiovasculare în România

MONZA ARES, cea mai mare rețea de cardiologie și cel mai experimentat operator privat în cardiologia microinvazivă din România, organizează conferința „De la mini la micro invaziv: Cazuri cardiovasculare complexe soluționate în Heart Team”. Evenimentul reunește specialiști de top în domeniul cardiologiei intervenționale, chirurgiei cardiovasculare și chirurgiei vasculare, având scopul de a explora tehnicile avansate utilizate în tratarea patologiilor cardiovasculare complexe. MONZA ARES deține cea mai extinsă echipă medicală specializată în cardiologie din mediul privat și 22 de premiere naționale în domeniu.

Conferința prezintă cele mai noi practici medicale microinvazive în afecțiunile coronariană, valvulară și vasculară, precum și abordări multidisciplinare inovatoare bazate pe colaborarea în Heart Team. Cardiologia microinvazivă – chirurgicală și intervențională - reduce semnificativ traumatismul chirurgical, riscurile și timpul de recuperare, contribuind la rata de succes a intervențiilor chiar și în cazurile afecțiunilor cardiace severe. Evenimentul medical este dedicat medicilor din specialitățile cardiologie, chirurgie vasculară, chirurgie cardiovasculară, medicină de familie, medicină internă, diabet, neurologie și rezidenților. Prin schimbul de experiență și prezentarea unor cazuri de afecțiuni complexe soluționate   într-o echipă multidisciplinară, evenimentul stimulează colaborarea între specialități medicale în beneficiul pacientului – un diagnostic precis și mai rapid și debutul timpuriu pentru abordări terapeutice adecvate.

Directorii de curs sunt Dr. Dan Deleanu - medic primar, cardiologie intervențională, Dr. Stefan Moț – medic primar, cardiologie intervențională, Dr. Theodor Cebotaru - medic primar, chirurgie cardiovasculară și         Dr. Stanislav Rurac - medic primar, chirurgie cardiovasculară.

„Cardiologia a avansat spectaculos, iar inovațiile terapeutice – cu traumă minimă, riscuri reduse și recuperare rapidă - sunt disponibile și în România, salvează vieți și contribuie la o longevitate activă. Trebuie să ne propunem să reducem mortalitatea din cauza afecțiunilor cardiovasculare - pe termen scurt aducând la cunoștința medicilor și pacienților existența acestor beneficii medicale și în România. Iar pe termen lung susținând un ecosistem circular al prevenției din care să facă parte pacienții, aparținătorii, medicii de familie, medici specialiști alături de cardiologi clinicieni, intervenționiști și chirurgi”, a declarat Geanina Durigu, CEO al Grupului MONZA ARES.

Conferința are loc în 21 martie 2025, la Hotel Hilton Garden Inn, Sala Cișmigiu. Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile prin înscriere la https://live.mediamed.ro/eveniment/de-la-mini-la-micro-invaziv-cazuri-cardiovasculare-complexe-solutionate-in-heart-team/, unde este disponibil și programul detaliat și medicii care conferențiază.

10:30-12:00 I. Heart Wars: Episodul Coronarian

  • Tehnici microinvazive de tratament al leziunilor coronariene calcificate
  • Modalități de plaque debulking în TP-ul calcific: câteodată întrebarea e nu care, ci câte
  • By-pass minim invaziv multiplu
  • Abordare hibridă la pacienți cu boala coronariană multivasculară
  • Ablaţie de TV la un ischemic: state of the art

12:00-12:30 Coffee-break

12:30-14.00 II. Stăpânii inelelor: Valva aortică de la reparație la înlocuire

  • Dincolo de înlocuirea valvei aortice: Sunt posibile soluții mai bune?
  • Valva aortică de la mini la micro invaziv
  • TAVI în context de regurgitare aortică severă
  • TAVI/PTCA: cu ce începem?
  • Soluție microinvazivă pentru pacientul cu stenoză aortică severă și leziuni coronariene complexe
  • Tratamentul fibrilației atriale în patologia cardiacă complexă: soluții vechi și noi

14:00-14:45 Prânz

14:45-16:30 III. Portretul unei valve : Soluții terapeutice pentru valvulopatii

  • Reconstrucție valvulară în insuficiență mitrală funcțională
  • Tehnici chirurgicale reconstructive minim invazive în boala Barlow
  • Provocări în reparare intervențională a insuficienței mitrale și a leak-ului paraprotetic mitral
  • Înlocuire intervențională de valvă mitrală (TAVI în MAC)
  • Intervenții Valve-in-Valve pentru disfuncții protetice diverse
  • Noutăți în domeniul înlocuirii valvei mitrale transcateter (TMVR)

16:30-17:00 Coffee-break

17:00-18:30 IV. Frontiere Periferice: Aventuri la granița cardiovasculară

  • Abordarea hibridă la pacienții cu arteriopatie obliterantă a membrelor inferioare
  • Provocări și soluții în revascularizarea endovasculară infrainghinală
  • Terapia endovasculară percutantă totală în cura anevrismelor aortei
  • Tratamentul chirurgical în patologia aortei abdominale
  • Stimularea sistemului cardiac de conducere la pacientul cu bloc atrio-ventricular postprocedural/postoperator (și nu numai)
  • Patologii congenitale cu soluții terapeutice complexe


Despre grupul MONZA ARES

Grupul MONZA ARES este cea mai mare rețea națională privată specializată în cardiologie, oferind soluții terapeutice de cardiologie microinvazivă prin chirurgie cardiovasculară și cardiologie intervențională. MONZA ARES deține ATI de categoria I, 5 săli de operație dedicate chirurgiei cardiovasculare si 3 săli de angiografie in cadrul Spitalului Monza, în total având 11 săli de angiografie în 8 centre din București,        Cluj-Napoca, Constanța, Târgu Jiu, Tulcea, Onești și 3 clinici multidisciplinare, cu focus pe cardiologie, în Cluj-Napoca - MONZA ARES Cardiomed. Misiunea MONZA ARES în România este să asigure accesul unui număr cât mai mare de pacienți la tratamente inovatoare din sfera cardiologiei. În spiritul acestei misiuni, de-a lungul celor 15 ani de activitate, la MONZA ARES au avut loc 22 premiere medicale naționale. Din anul 2019, grupul este deținut majoritar de fondul american de investiții Highlander Partners.


Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha