3
None

„Și tu ești salvator!” – Împreună construim un sistem medical puternic


Ei sunt acolo... Tu ești alături de ei?


Trimite SMS la 8845 cu textul „SALVATOR” și devino salvator donând 2 euro lunar pentru Societatea Română de Anestezie – Terapie Intensivă!

Societatea Română de Anestezie – Terapie Intensivă (SRATI) lansează un apel la solidaritate pentru susținerea profesioniștilor care veghează asupra pacienților în cele mai critice momente.

Printr-un SMS la 8845 cu textul „SALVATOR”, oricine poate contribui cu 2 euro lunar pentru susținerea educației medicale continue în domeniul anesteziei și terapiei intensive (ATI), una dintre specialitățile esențiale și pivotale ale oricărui sistemul medical modern.

„Și tu ești salvator!” – Împreună construim un sistem medical puternic

În România, numărul medicilor specializați în anestezie și terapie intensivă este alarmant de mic. Potrivit SRATI și Colegiului Medicilor din România, la jumătatea anului 2021, în țară erau înregistrați doar 1.160 de medici specialiști / primari ATI și 700 medici rezidenți ATI, adică un număr de aproximativ 5 medici ATI la 100.000 de locuitori, de trei ori mai puțin decât media europeană, care variază între 15 și 20 de medici ATI la 100.000 de locuitori. Discrepanțele regionale sunt și ele îngrijorătoare: în București activau în anul 2021, 203 medici specialiști / primari ATI, în județul Iași 100, Timiș și Cluj și Timiș 88 respectiv 81, în timp ce județe precum Călărași au doar 3 medici ATI, iar Dâmbovița, Harghia și Covasna, sub 10.

Această lipsă de specialiști ATI pune o presiune uriașă pe sistemul medical și scade siguranța pentru pacienții aflați în stare critică.


Potrivit domnului Prof. Dr. Șerban-Ion Bubenek-Turconi, Președintele Societății Române de Anestezie – Terapie Intensivă, acest deficit major de personal medical este un fenomen global, dar în România dimensiunea acestuia este îngrijorătoare, existând un deficit de peste 30% din minimul necesar în acest domeniu. Prof. Dr. Șerban-Ion Bubenek-Turconi a mai arătat că, în acord cu standardele din domeniu, numărul de personal medical din secțiile de ATI ar trebui să fie cel mai mare din toate secțiile unui spital, fiind necesar un medic ATI la 2, 3 sau maximum 4 paturi de terapie intensivă. În aceste condiții, formarea continuă a medicilor este crucială pentru asigurarea unui act medical de calitate și pentru îmbunătățirea siguranței pacienților, iar instruirea de noi specialiști reprezintă un aspect fundamental în garantarea accesului la îngrijiri medicale adecvate.

Proiectul „Și tu ești salvator” sprijină educația medicală continuă în domeniul anesteziei și terapiei intensive (ATI), adică a profesioniștilor care intervin în momente critice pentru a salva vieți. Fondurile strânse vor permite Societății Române de Anestezie – Terapie Intensivă (SRATI) să dezvolte diverse programe dedicate formării și perfecționării profesioniștilor din această specialitate. Prin educație medicală continuă, medicii și asistenții medicali pot adopta tehnici avansate și pot asigura îngrijirea de care pacienții au nevoie în cele mai dificile momente.

Proiectul „Și tu ești salvator” promovează recunoașterea rolului vital al specialiștilor din ATI, subliniind efortul și dedicarea lor neobosită. Fiecare donație reflectă dorința de schimbare, devenind parte dintr-un efort comun menit să transforme sistemul medical.

Un sistem medical puternic începe cu educație susținută, continuă și actuală.

Ajută-ne să susținem formarea continuă a medicilor ATI.

Trimite un SMS cu textul „SALVATOR” la 8845 și susține excelența în ATI.


Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha