40
None

Un oraș întreg dispare din România, în fiecare an

- Accidentele vasculare cerebrale ucid 54.000 de persoane în fiecare an, în România;
- În următorii 15 ani numărul românilor care vor deceda din cauza AVC va ajunge la aproximativ 73.000 de persoane pe an;
- La nivel mondial, accidentele vasculare cerebrale sunt a doua cauză principală de deces și a treia cauză principală de invaliditate;
- Conform OMS varsta de aparitie a unui AVC este in continua scadere. 25% din pacienții Neuroaxis, prima clinică integrată de neurologie din București, au sub 40 de ani;

București, 14 mai 2019. Neuroaxis lansează o campanie de prevenție a accidentelor vasculare cerebrale în România, în contextul Zilei Europene de luptă împotriva AVC. Țara noastră se află printre țările în care accidentul vascular cerebral (AVC) face cele mai multe victime în rândul populației. Potrivit studiului „The Burden of Stroke in Europe (2015)”, România se află pe locul 3 în topul țărilor cu cele mai multe cazuri noi de AVC și pe locul al doilea în topul deceselor și al infirmităților cauzate de această afecțiune, după infarctul miocardic.

La nivel global, Organizația Mondială a Sănătății atrage atenția că 70% din accidentele vasculare cerebrale și 87% din decesele legate de accidentele vascular cerebrale apar în țările cu venituri mici și medii. În ultimele patru decenii, incidența AVC în țările cu venituri mici și medii s- a dublat.
Conform raportului “The Burden of Stroke in Europe”, 61.552 de români fac un AVC în fiecare an. Mai bine de 54.000 dintre ei decedează.

“Raportul face o radiografie a accidentelor vascular cerebrale în toate țările europene, iar aceste cifre te sperie, indiferent dacă ești medic sau pacient. Ceea ce mi se pare mai îngrijorător este că România încă nu acordă un interes major prevenției AVC-ului. Același studiu arată că doar 1% dintre pacienții români au primit asistență de la unitățile mobile pentru AVC. Este important să avem unități de intervenție rapidă în cazul AVC-ului acut în fiecare județ din țară. Rapiditatea intervenției după un AVC este vitală, dar cel mai eficient tratament rămâne prevenția.” Dr. Dan Mitrea – medic neurolog.


Numărul mare de accidente vascular cerebrale din România este cauzat de stilul de viață nesănătos. Potrivit studiului citat, 32.5% dintre români au tensiune arterială ridicată, 45,8% au un nivel al colesterolului ridicat și peste 30% fumează în mod regulat. Toate acestea reprezintă principalii factori de risc ai producerii unui AVC.

“În cadrul clinicii de neurologie Neuroaxis, am observat că mai bine de un sfert dintre pacienții noștri au vârsta sub 40 de ani. Vârsta de risc pentru AVC este în continuă scădere. OMS susține că accidentul vascular cerebral apare cu 15 ani mai devreme și provoacă mai multe decese
persoanelor care trăiesc în țări cu venituri mici și medii. Prevenția este cel mai eficient și mai ieftin tratament și presupune conștientizarea factorilor de risc care duc la un AVC și modificarea stilului de viata. Cea mai buna metoda de analizare a riscurilor fiecarei persoane este vizita la medicul specialist si ecografia Doppler cervico-cerebrala.”
- Dr. Dan Mitrea – medic neurolog.

Studiul Interstroke, realizat în 32 de țări, a arătat care sunt factorii de risc care duc la apariția AVC-ului:
• Hipertensiunea
• Fumatul activ
• Masa corporală peste limita admisă
• Regim alimentar necorespunzător
• Sedentarism
• Diabet
• Consumul de alcool excesiv
• Factori psiho-sociali
• Boli cardiace

AVC reprezintă și o cauză principală a dizabilităților. Datele arată că un procent de 30% dintre pacienții care au supraviețuit unui AVC au rămas cu un handicap pe termen lung. În general, persoanele au simptome fizice sesizabile, însă sunt cazuri în care apar și tulburări ale percepției, memoriei sau ale capacității de a raționa. Soluția pentru evitarea acestor probleme este recunoașterea cât mai rapidă a unui astfel de episod și tratamentul imediat.

Riscul de apariție a unui AVC scade dramatic dacă sunt respectate toate recomandările cu privire la un stil de viață sănătos, iar educarea populației pentru recunoașterea AVC este crucială.


“Am auzit de multe ori vorbindu-se depre AVC, dar am remarcat că nu sunt mulți români care înțeleg ce este, cum se manifestă, cât de grav este și cum se poate interveni. Au fost colegi de- ai mei, artiști care au suferit un accident cerebral vascular, a vuit presa, s-au dat sfaturi, s-au făcut recomandări, dar n-a fost, așa, un efort susținut pentru a preveni această boală. Până la urmă, cred că depinde de fiecare dintre noi, să avem grijă ce mâncăm, cum trăim și să ne mai facem câte un control anual sau o analiză Doppler.”Irina Loghin, interpretă de muzică populară și pacient Neuroaxis
 
Neuroaxis este prima clinică integrată de neurologie din București care oferă servicii de diagnostic, tratament și monitorizare în toate ramurile neurologiei și specializărilor conexe acesteia: ecografie Doppler, neurochirurgie, psihiatrie, cardiologie, chirurgie spinală, recuperare, reumatologie.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha