Bebe Sănătos – în parcul Sebastian din Capitală - ediţia a IV-a, 2013
Afisari: 1779Direcția Generalǎ de Asistențǎ Socialǎ și Protecția Copilului, Sector 5, ȋn parteneriat cu Sǎnǎtatea Media Group, organizeazǎ ȋn perioada 4-8 septembrie 2013, ȋn Parcul Sebastian din București, cea de-a patra ediție a evenimentului “Bebe Sǎnǎtos”, cu tema “Copilul are dreptul de a se bucura de cea mai bunǎ stare de sǎnǎtate pe care o poate atinge!”.
Plecând de la acest deziderat, Florentina Popescu, directorul D.G.A.S.P.C., sector 5, apreciază ca „fiind de un real interes pentru părinţi sau viitorii părinţi, orice demers inovativ care conduce la creşterea calităţii intervenţiei adultului în dezvoltarea armonioasă a stării psihofizice şi morale a copiilor încă din primele luni de viaţă.”
Preocuparea D.G.A.S.P.C., sector 5 pentru educaţia şi sănătatea copiilor, rezultă şi din activitatea permanentă a Direcţiei: „Actualmente în toate centrele de zi şi creşele din comunitatea locală sector 5, se acordă o atenţie deosebit de importantă activităţilor circumscrise conceptului de educaţie timpurie, urmărindu-se prin aceasta o schimbare de viziune în abordarea problematicii creşterii şi dezvoltării nou-născutului şi copilului mic, prin mutarea accentului de pe preponderenţa activităţilor clasice de hrănire, odihnă, îngrijire şi verificare continuă a stării de sănătate, pe cele ce vizează preponderent stimularea şi dezvoltarea timpurie a autonomiei individuale şi personalităţii copilului”, a conchis Florentina Popescu, directorul D.G.A.S.P.C., sector 5.
„Bebe Sănătos” 2013 este cel mai complex eveniment dedicat copiilor şi părinţilor.
Ediţia a IV-a „Bebe Sănătos” - reprezintă o adevǎratǎ desfǎșurare de forțe, ce va aborda atât aspecte legate de educarea părinţilor pentru a-şi creşte copiii sănătos, cât şi aspecte privind starea de sănătate a copiilor şi a viitoarelor mămici. Atât copiii cât şi gravidele vor beneficia de consultaţii medicale gratuite oferite de medicii specialişti implicaţi în proiect. În urma acestor consultaţii ce vor fi realizate în cadrul minicabinetelor medicale deschise pe toată durata manifestării, medicii vor face recomandări şi vor da sfaturi micuţilor pacienţi, părinţilor lor sau viitoarelor mămici.
Acestor acţiuni li se adaugă şi un tȃrg de produse pentru copii şi mămici sau viitoare mămici, dar si expoziții de picturǎ și modelaj cu lucrările realizate de copiii participanţi. Lucrările micuţilor vor fi realizate în spaţii special amenajate pentru acest tip de activitate, având rolul de a descoperi talentele micuţilor noştri şi de a-i încuraja în acest sens prin premiile oferite.
Conferințele educative, adresate părinţilor, vor fi susținute de reputaţi medici pediatrii, ginecologi, neonatologi şi nutriționiști, alături de psihologi şi avocaţi. Cel mai important aspect al manifestării este acela că pǎrinții și viitorii părinți pot afla din surse sigure, care sunt cele mai bune metode de creștere și ȋngrijire a copiilor ȋn primii 3 ani de viațǎ.
„Ne dorim ca prin intermediulacestorconferințe educative interactive, să informăm şi responsabilizăm părinţii şi bunicii, asupra impactului pe care îl are şi îl poate avea educaţia, asupra creşterii şi dezvoltării armonioase a copilului. Este important ca fiecare părinte care va participa la aceste conferinţe, să înţeleagă că este dator să acorde copilului săutoată atenţia, încă din prima zi de viaţă. Un parinte are, întâi de toate, obligaţii faţă de copilul său şi abia apoi, drepturi. În plus, un bebe sănătos este fericit şi plin de viaţă. Iar când ai parte de un asemenea copil, întreaga existenţă, ca părinte, este una cu totul deosebită”, precizează Simona Maria Vlădica, Director General Sănătatea Media Group.
„Bebe Sănătos” îşi propune să ofere cele mai pertinente şi eficiente soluţii pentru problemele cu care se confruntă orice părinte în societatea actuală, ȋn alegerea sa de a crește un copil într-o manieră sănătoasă: alegerea celei mai bune metode de naştere, evoluţia sarcinii, alimentația copilului în primii ani de viață, interpretarea limbajului non-verbal al micuților, prevenirea şi tratamentul eficient al bolilor copilăriei, informarea în legătură cu aspecte ce țin de psihologia copilului, dar si aspecte legale ce ţin de drepturile copiilor şi ale părinţilor. Nu ȋn utimul rȃnd, specialiștii vor discuta și despre mediul familial și cum poate acesta influenţa deciziv dezvoltarea copilului.
Mai mult, pe toată durata desfăşurării evenimentului, participanții vor avea acces la o zonă de gimnasticǎ pentru bebeluși, iar mămicile vor avea o zonǎ de alăptat și schimbat bebelușii. Cei interesaţi vor avea parte de demonstrații de puericulturǎ, vor putea participa la tombole si miniconcerte, urmând a avea parte şi de multe alte surprize din partea organizatorilor.
„Bebe Sǎnǎtos”este o manifestare de renume, cunoscută şi apreciată de specialiști, iar succesul edițiilor anterioare a dovedit acest lucru. În acest sens, Academician Bogdan Marinescu, medic primar obstetrică-ginecologie, Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. dr. Panait Sȃrbu” din București, a apreciat cǎ: “Evenimentul este un succes şi cred că ar trebui organizate mai des astfel de manifestări. Conferinţa “Bebe Sănătos” este nu numai utilă. Eu zic că reprezintă un început ESENŢIAL, având în vedere timpul scurt de comunicare între cei care oferă servicii şi cei care beneficiază de acestea.”
De asemenea, Prof. dr. Adrian Georgescu, profesor consultant în cadrul Institutului pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului “Prof. dr. Alfred Rusescu” din Bucureşti consideră că: “Bebe Sănătos a fost un câştig, atât pentru mine, ca medic, pentru că mi-a dat ocazia să fiu în mijlocul pacienţilor, în alt mediu şi altă atmosferă decât la spital, dar şi pentru mame, pentru că au aflat multe informaţii extrem de importante.”
În acest context, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 5, consideră „oportună şi utilă facilitarea accesului la informaţii noi, a viitorilor părinţi, sau bunici din sectorul 5, astfel încât aceştia să fie familiarizaţi cu privire la cele mai bune metode de evaluare şi intervenţie, pentru o abordare cât mai corectă a proceselor complexe de creştere şi dezvoltare armonioasă a copilului mic ”, asa cum susţine Florentina Popescu.
Ca şi Instituţie publică, de interes local care apară şi promovează drepturile copilului din comunitatea locală sector 5, Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 5, invită pe toţi cei interesaţi de creşterea calităţii vieţii copiilor, să participe la ediţia a IV-a a evenimentului „Bebe Sǎnǎtos” care ȋsi deschide porţile în perioada 04 - 08 septembrie 2013, în Parcul Sebastian din comunitatea locală sector 5.
Vă invităm să aflaţi mai multe informaţii pe site-ul dedicat evenimentului www.bebesanatos.ro
Divizia de Comunicare&PR
SĂNĂTATEA MEDIA GROUP
E-mail:comunicare@sanatateamediagroup.ro
Telefon:0752231577