71
None

4 metode de a rezista “efervescenței” de Ziua Îndrăgostiților

Ne place sau nu, încercăm să rămânem indiferenți sau ne transformăm în cârcotași, Valentine’s Day se apropie și va fi, inevitabil, peste tot: feed-ul de Facebook, Instagram, vitrinele magazinelor, în mall-uri și restaurante. Valentine’s Day pare că vrea să acapareze toată atenția.


Stim cu toții ca tocmai atunci când suntem singuri ni se pare ca toată lumea este într-o relatie și vedem, mai mult ca oricând, toate cuplurile mergând fericite de mână. Ziua Îndrăgostiților are darul de a amplifica acest fenomen, cu toate inimioarele, dulcegăriile și pozele frumoase care ne înconjoară.


În opinia cunoscutului psiholog Angela Nuțu, președintele Asociației Române de Hipnoză, marketing-ul excesiv de Ziua Îndrăgostiților și căutarea acceptării sociale pot face deprimantă această zi dacă suntem singuri, indiferent de alegere sau de circumstanțe. Este greu să nu-ți conștientizezi singurătatea atunci când ești bombardat cu comedii romantice la televizor, romane romantice și inimioare în magazine, reclame care nu se termină niciodată și anunțuri despre evenimente și petreceri speciale pentru îndrăgostiți”, declară psihologul Angela Nuțu.


Cum să NU intrăm în depresie de Ziua Îndrăgostiților?

Dacă suntem însă hotărâți să facem față presiunii Zilei Îndrăgostiților  și vrem să reușim să ne bucurăm de singurătatea noastră, iată ce putem face:

  1. Învață să apreciezi singurătatea! Singuratatea nu este o unitate de măsură obiectivă sau subiectivă a calității vieții. De exemplu, mulți dintre cei aflați în cuplu deși, conform unei percepții exterioare,  ”ar trebui” să fie și fericiți, de multe ori se simt singuri, neînțeleși, neapreciați și chiar neiubiți. Acest lucru se întâmplă pentru că ne așteptăm ca starea noastră de bine să depindă de cineva și nu de noi înșine, pentru că tânjim să facem parte dintr-un cuplu fără a ne cunoaște cu adevărat pe noi înșine și fără a știi ce ne dorim cu adevărat. Statisticile despre divorț și poveștile căsătoriilor nefericite ne arată o realitatea de care uităm ușor când aparent suntem înconjurați doar de dragoste romantică. O modalitate de a face față sentimentelor de singurătate este să îți regândești așteptările și să le raportezi la viața reală. Conștientizează faptul că imaginea perfectă afișată în reclame sau social media nu este direct proporțională cu fericirea oamenilor, acelea sunt doar șabloane greu de atins. Așadar, în loc să te simți singur de Ziua Îndrăgostiților, sărbătorește punctele tari și realizările care îți arată că fără să faci parte dintr-un cuplu, ești o persoană întreagă și sănătoasă, o persoană care are spațiu pentru iubirea care urmează să vină, dar care nu are nevoie neapărat de o relație pentru a avea încredere, bucurie și entuziasm”, explică psihologul Angela Nuțu.
  2. Cultivă-ți recunoștința! Există multe avantaje profunde ale sentimentului de recunoștință. Un remediu pentru momentele în care te simți singur este de a cultiva sentimente de recunoștință pentru ceea ce ai deja în viața ta. Dacă simți lipsa dragostei, fă un efort și gândește-te la toată dragostea pe cate o ai deja – de la prieteni, familie sau chiar animale de companie. Te poți concentra și pe lucrurile care îți aduc satisfacții în fiecare zi, cum ar fi job-ul, hobby-urile”, consideră specialistul.
  3. Stabilește ce îți dorești! Poți să te folosești de această aparent compleșitoare zi a iubirii pentru a-ți stabili o perpectivă clară asupra relației pe care îți dorești să o ai: fă o listă în care să notezi toate calitățile, valorile, principiile de viață esențiale pe care ai vrea să le aibă partenerul de viață. Dacă nu știi încă ce vrei, poți să-ți folosești fostul partener de viață ca model – pozitiv sau negativ. Notează tot ce ți-a plăcut și ce nu ți-a plăcut la el și în timpul ăsta știu că îți vor mai veni idei”, declară psihologul Angela Nuțu.
  4. Fă-ți un cadou! Dacă ai încercat orice, dar te simți în continuare copleșit de tot marketingul din jurul tău, de florile și cadourile pe care le vezi peste tot, nu face din această zi una de rău și pierdere. Fă să fie o zi a iubirii, chiar și dacă ești singur! Mergi și cumpără-ți un cadou, ia-ți singur acea carte sau cutie de bomboane și zâmbește pentru că ți-ai permis să-ți faci o bucurie. Pe lângă asta tu îți poți păstra luciditatea pentru a nu cădea în capcana cadourilor supraestimate în această perioadă”, conchide psihologul Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză.


Angela Nuțu este Psihoterapeut și unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România, vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Hipnoză. Are experiență de peste 10 ani în domeniul comunicării și al instruirii adulților și de peste 15 ani în domeniul antreprenoriatului și al afacerilor. Membru Fondator al Asociației Române de Coaching, Formator acreditat ANC, Trainer acreditat NLP, Trainer acreditat Metoda Terapia Subliminală, Psihoterapeut.

Persoană de contact

Angela Nuțu

Psihoterapeut

Vicepreşedinte

0720.071.016

contact@prosuccesstraining.ro

 

Alte articole despre:

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha