11
None

ACPR: Medicii români au făcut pur și simplu „minuni” pentru pacienții răniți în Clubul Colectiv

Asociația Chirurgilor Plastici din România (ACPR) felicită întreg corpul de medici de chirurgie plastică implicat în tratarea pacienților cu leziuni grave de arsură, după accidentul din clubul Colectiv. Mobilizarea și solidaritatea au fost extraordinare (medicii au venit inclusiv din concediul de maternitate, din alte orașe ale țării, au lucrat zile și nopți fără să plece din spitale, etc). Chirurgul plastician nu se află foarte des în situația de a salva în mod direct vieți, însă în cazul tratării marilor arși se stabilește o legătură emoțională extrem de puternică între medic și pacientul cu care nu a vorbit niciodată (medicul  îi cunoaște pe dinafară toate constantele biologice, fiecare cm2 de suprafață arsă sau grefată, tratamentul și chiar și prognosticul…).

Informăm că în București există un număr mare de clinici și secții de chirurgie plastică în care lucrează peste 50 de medici specialiști și un număr mai mare de medici rezidenți. Este un corp profesional de elită, oameni foarte bine pregătiți în toate domeniile care aparțin specialității de chirurgie plastică, inclusiv tratamentul bolnavilor arși.

Este adevărat că numărul de paturi alocate special pentru pacienții arși este relativ mic, dar, în această situație excepțională, au fost rapid alocate paturi, în special de terapie intensivă, pentru acești pacienți. S-au mobilizat toate resursele posibile, atât umane, cât și materiale pentru a face față acestei situații.

Tratamentul acestor pacienți, atât local, cât și general s-a efectuat la cele mai ridicate standarde medicale internaționale. Sigur că evoluția unor pacienți aflați într-o stare atât de gravă este grevată și de complicații, care pot merge până la decesul pacientului. În acest caz, datorită acestei mobilizări exemplare s-a limitat foarte mult rata complicațiilor și, evident, a deceselor. Acest lucru a fost subliniat de către specialiști de marcă veniți din Israel, Franța, Marea Britanie, care au subliniat profesionalismul medicilor romani si au arătat și ei că, în astfel de cazuri, de arsuri întinse asociate cu grave leziuni inhalatorii, mortalitatea este, de regulă peste 80-90%.

Subliniem că, până în prezent, medicii români au făcut pur și simplu „minuni” pentru acești pacienți. La câteva zile de la producerea tragediei, o parte din pacienți, dintre cei care pot suporta transportul, au început să fie preluați de clinici din străinătate, conform unui protocol de cooperare la nivel european,care s-a mai aplicat și în cazul altor dezastre, de exemplu cele din Suedia (1998) și Olanda (2000). Acest lucru nu înseamnă că medicii români nu ar fi putut să trateze în continuare aceștipacienți sau că ar fi fost «depășiți» în anumite situații. Aceste transferuri în străinătate s-aufăcut la cererea familiilor și cu sprijinul autorităților române. Unele transferuri au fost refuzate de pacienți, care au considerat că sunt foarte bine îngrijiți în unitățile din România.Un lucru este sigur: atât cât va fi nevoie, chirurgii plasticieni implicați în tratarea acestor bolnavi, vor face tot ce se poate pentru salvarea lor. Medicii romani nu și-au schimbat nici un moment atitudinea”, a declarat dr. DragoșGeorge Zamfirescu, președintele al Asociației Chirurgilor Plastici din România.

ACPR ține să sublinieze și colaborarea extraordinară pe care a avut-o cu medicii anesteziști și dorește să le mulțumească pentru profesionalismul și efortul excepțional pe care l-au demonstrat. ACPR le mulțumește, de asemenea, tuturor colegilor medici de alte specialități, asistentelor de chirurgie plastică, reanimare și anestezie, precum și psihologilor care au fost aproape de pacienți, familiile acestora și de personalul medical.

În final, ACPR consideră ca trebuie pus în aplicare planul deja existent de înființare a centrelor de tratare a pacienților arși, conform standardelor internaționale, precum și dotarea și folosirea mai eficientă a secțiilor de arși existente în România. 

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha