15
None

AL XIII-LEA CONGRES AL FEDERAŢIEI ROMÂNE DE DIABET NUTRIŢIE ŞI BOLI METABOLICE - Consolidarea colaborării interdisciplinare, o prioritate pentru îmbunătățirea îngrijirii persoanelor cu diabet zaharat

Speakeri internaționali, sesiuni multidisciplinare, cooperare, inițiative educaționale – sunt elementele definitorii ale ediției 2015 a Congresului Federației Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.

În perioada 04 – 06 noiembrie 2015, la Timișoara, specialiști în diabet și din arii conexe - din România și de peste hotare, s-au reunit într-un cadru științific de înalt nivel, sub umbrela Federației Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, la cel de-al XIII-lea Congres al organizației.

Prima zi de congres a fost deschisă de sesiunea comună a Federației Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice și a Forumului Național de Prevenție în timpul căreia a fost dezbătută problematica diabetului zaharat de tip 2 și a dislipidemiilor.

Dezbaterile au continuat pe parcursul celor trei zile ale evenimentului științific, care a inclus un program complex, în care au fost angrenați peste 40 de speakeri români și străini.

Ceremonia de deschidere oficială a celui de-al XIII-lea Congres al Federației Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice a marcat mai multe momente deosebite, printre care și numirea unor membri de onoare ai Federației. Astfel, profesorilor doctori Gheorghe Băcanu, Constantin Dumitrescu și Viorel Şerban le-au fost acordate titlurile de membri de onoare ai Federaţiei Române de Diabet  Nutriţie şi Boli Metabolice.

De asemenea, în cadrul ceremoniei, a fost decernat Premiul Iulian Mincu, acordat în memoria profesorului Mincu, cel care a înființat specialitatea de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice în România, în urmă cu 45 de ani și fost Ministru al Sănătății în anii ’90. Distincția a fost oferită doamnei conferențiar dr. Gabriela Negrișan, pentru întreaga activitate.

Premiați au fost și membrii echipei de fotbal DiaRomânia, campioana turneului DiaEuro pentru a doua oară consecutiv, competițiedestinată echipelor de fotbal formate exclusiv din persoane cu diabet.

Educația medicală continuăîn rândul profesioniștilor în ceea ce privește managementul eficient al diabetului zaharat a fost dezideratul acestei manifestări.

„Medicii români prezenți la această a XIII-a ediție a Congresului Federației Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice au avut parte de un program științific foarte complex, iar aportul informațional al lectorilor va avea, cu siguranță, o contribuție importantă din punctul de vedere al educației medicale continue și, implicit, al dezvoltării profesionale a acestora. Federația Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice subliniază încă o dată importanța procesului educațional continuu în rândul profesioniștilor implicați în îngrijirea persoanelor cu diabet, în particular, pentru consolidarea relațiilor între membrii echipei multidisciplinare, astfel încât cei care au această afecțiune să beneficieze de o îngrijire completă, de cea mai bună calitate”, a declarat conf. univ. dr. Ioan A. Vereșiu, președinte Federația Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.

În paralel cu cel de-al XIII-lea Congres al Federaţiei Române de Diabet Nutriţie şi Boli Metabolice a avut loc şi cel de-al V-lea Congres al Asociaţiei Române de Educaţie în Diabet, care a adus în prim-plan noutățile referitoare la strategiile de îngrijire adaptate persoanelor cu diabet zaharat din 2015.

„Îngrijirea persoanelor cu diabet zaharat presupune un dublu-rol, acela de terapeut și acela de educator, pentru că altfel nu putem vorbi despre un management eficient al acestei afecțiuni. Instruirea educatorilor în diabet rămâne punctul central înspre care Asociația Română de Educație în Diabet își concentrează eforturile, iar cel de-al V-lea Congres al Asociației este o nouă confirmare în acest sens”, a declaratşef lucrări dr. Cornelia Bala, Președintele Asociației Române de Educație în Diabet.

Ca în fiecare an, a avut loc și reuniunea asociațiilor pacienților cu diabet zaharat, majoritatea afiliate Federației Asociațiilor Pacienților cu Diabet din România. Reprezentanții pacienților au discutat despre problemele cu care se confruntă, precum cele referitoare la reglementarea de distribuire a testelor de măsurare a glicemiei ori implicarea insuficientă sau absența lor în procesele decizionale luate la nivelul Ministerului Sănătății și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în problematica diabetului zaharat.

Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice (FRDNBM)a fost fondată în Braşov, la data de 30 martie 2001, urmărind îmbunătățirea calității îngrijirii bolnavilor cu diabet zaharat şi alte boli metabolice din România.

PR&Comunicare: Sănătatea Press Group –Expertul tău în comunicare pe domeniul medical

Contact: Diana Nanciu, pr@sanatateapress.ro, 0733.011.109

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha