15
None

AU ÎNCEPUT ÎNSCRIERILE PENTRU PREMIUL NEURODIAB 2017!

Tinerii medici rezidenţi şi specialişti sunt așteptați să se înscrie în cursa pentru Premiul Neurodiab 2017!

Societatea de Neuropatie Diabetică – Neurodiab oferăcâştigătorului şansa unică de a participa la cea de-a 53-a Întâlnire Anuală a Asociaţiei Europene pentru Studiul Diabetului de la Lisabona (Portugalia) – cel mai important eveniment ştiinţific internaţional pe tema diabetului şi a complicaţiilor acestuia.

Acordarea Premiului Neurodiab 2017, ajunsă, în acest an, la cea de-a V-a ediţie, reflectă obiectivul Societăţii de Neuropatie Diabetică de a se implica activ în educarea şi dezvoltarea profesională a tinerilor medici.

„Formarea medicală continuă este fundamentală pentru toate cadrele medicale, însă este cu atât mai importantă pentru tinerii medici, astfel că o mare parte din demersurile Societăţii de Neuropatie Diabetică se îndreaptă către aceştia. Câştigătorul Premiului Neurodiab va avea ocazia să interacţioneze cu lectori de prestigiu din Europa și din lume şi să dobândească noi cunoştinţe extrem de folositoare în ceea ce priveşte diagnosticarea, tratamentul şi controlul diabetului şi al complicaţiilor acestuia.”, a declarat conf. dr. Ioan A. Vereşiu, preşedintele Societăţii de Neuropatie Diabetică – Neurodiab.

În cadrul Celei de-a 53-a Întâlniri Anuale a Asociaţiei Europene pentru Studiul Diabetului, care va avea loc în luna septembrie, vor fi prezentate inovaţiile şi cele mai recente studii internaţionale din diabetologie, cât şi din domeniile conexe acesteia, precum boli metabolice, endocrinologie sau neurologie.

„Acest premiu reprezintă o încurajare pentru a continua şi aprofunda studiul neuropatiei diabetice. Este în acelaşi timp şi o dovadă de apreciere a interesului pe care l-am acordat acestui subiect de actualitate în ultimii ani, prin lucrări pe care le-am prezentat la aceste evenimente. Este o oportunitate de a asculta speakeri de renume mondial şi astfel, o şansă de a învăţa cât mai mult. Bineînţeles, va atrage perspective de perfecţionare şi provocări noi.”, a declarat Dr. Dan Trofin, câştigătorul Premiului Neurodiab în anul 2016.

Medicii care desfăşoară activităţi în sfera neuropatiei diabetice sau a piciorului diabetic și doresc să se înscrie în cursa pentru Premiul Neurodiab trebuie să trimită lucrările complete pe teme din aceste domenii, însoţite de un Curriculum Vitae şi de o scrisoare de recomandare la adresa de e-mailsecretariat@neurodiab.com până la data de 31 mai 2017.

Câștigătorul Premiului Neurodiab din acest an va fi anunțat în cadrulŞcolii de Vară Neurodiab 2017, care va avea loc în perioada 20-23 iulie 2017, la Sinaia.

Premiul Neurodiab este sponsorizat de Wörwag Pharma.

PR&Comunicare: Sănătatea Press Group – Expertul tău în comunicare pe domeniul medical

Alte articole despre:

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha