15
None

Asociația de Podiatrie a deschis înscrierile pentru viitori membri

Beneficii și oportunități pentru asistenții medicali și medicii care aderă

Asistenții medicaliși medicii interesați să descopere în detaliu domeniul podiatriei, să aibă acces la cele mai importante informații de specialitate și să facă parte din comunitatea de specialiști în îngrijirea picioarelor în România sunt așteptați în rândul membrilor Asociației de Podiatrie.

Pentru a căpăta statutul de membri, cei interesați trebuie să acceseze formularul online disponibil în secțiunea specială de pe site-ul Asociației de Podiatrie,să achite o taxă de înscriere și, ulterior, cotizația anuală.

„Facem tot mai multe demersuri pentru dezvoltarea podiatriei în România, ceea ce înseamnă că ne dorim ca, și în țara noastră, această disciplină să ofere premisele pentru o meserie recunoscută, așa cum se întâmple în alte 19 țări ale lumi, dintre care 13 sunt țări europene. Prin deschiderea înscrierilor mediclor si asistentilor medicali ca membrii în Asociația de Podiatrie, ne-am propus să construim, pas cu pas, o comunitate, prin toate mijloacele pe care le avem. Cei care se vor ralia Asociației de Podiatrie și vor deveni membri vor avea o deschidere mare față de noutățile, inițiativele și programele de educație medicală pe care ni le-am propus, ajutând totodată în extinderea domeniului podiatriei în România” a declarat dr. Norina Gâvan, președintele Asociației de Podiatrie. 

Odată cu afilierea la Asociația de Podiatrie, membrii vor putea explora un domeniu vast, nou, pentru România, și vor avea o serie de privilegii, luând în considerare necesitatea actuală, în țara noastră, a dezvoltării zonei de sănătate și îngrijire a picioarelor și a abordării corecte și multidisciplinare a persoanelor cu picior diabetic:

Acces facil la toate programele de formare în podiatrie demarate de Asociație

Perspective de implicare activă și de educare în domeniul podiatriei, în vederea dobândirii aptitudinilor necesare exercitării acestei competente, specialitati si meserii

Reduceri la plata taxelor de participare la evenimentele Asociatiei

Oportunități de dezvoltare profesională în domeniul podiatriei

Acces la programele pe care Grupul Internațional de Lucru pentru Picior Diabetic din cadrul Federație Internaționale de Diabet le va desfășura în România

Asociația de Podiatrie se implică deja, de peste un an, în România, în proiecte de promovare a sănătății picioarelor și în inițiative care atrag atenția, în rândul profesioniștilor și al populației asupra importanței dezvoltării disciplinei podiatriei în România. Asociația de Podiatrie și-a propus ca, prin intermediul programelor implementate susținute, să formeze viitorii specialiști în podiatrie, din rândul asistenților medicali, pentru ca meseria de podiatrie să existe, în mod oficial, și în țara noastră.

Deoarece unele dintre cele mai vulnerabile persoane în fața afecțiunilor picioarelor sunt persoanele cu diabet și picior diabetic, iar în România se efectuează în medie 62 de amputații pe zi, la această categorie, Asociația de Podiatrie duce o activitate amplă în acest domeniu, punând un accent puternic pe rolul formării de specialiști în podiatrie care să se alăture echipei multidisciplinare de îngrijire și management pentru piciorul diabetic.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha