53
None

BPOC – noua provocare - PNEUMO ROAD-SHOW EDIȚIA CONSTANȚA

Boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC), afectează aproximativ 65 de milioane de persoane din întreaga lume, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, iar factorii care influențeză apariția bolii variază pe glob, în funcție de regiune.

În zonele geografice cu un nivel de trai mediu sau ridicat, fumatul reprezintă factorul major de risc în apariția bolii pulmonare obstructive cronice. În țările slab dezvoltate expunerea la surse de poluare în interiorul încăperilor, provenite din folosirea combustibilului din biomasă, pentru gătit sau încălzire, determină apariția boli pulmonare obstructive cronice, în rândul populației, mai arată Organizația Mondială a Sănătății1.

Aceeași sursă specifică și că aproximativ 3 miliarde de persoane din întreaga lume folosesc combustibil din biomasă și cărbune ca sursă principală de energie pentru gătit, încălzire și alte activități casnice. În comunitățile respective, poluarea în interiorul locuințelor este responsabilă pentru un număr mai mare de cazuri de BPOC decât fumatul sau poluarea aerului din exterior. Folosirea acestor tipuri de combustibili pentru gătit explică de ce prevalența bolii pulmonare obstructive cronice este ridicată în rândul femeilor nefumătoare din Asia, Orientul Mijlociu și Africa, conform Organizației Mondiale a Sănătății.

Cele mai importante date despre prevalența bolii pulmonare obstructive cronice, despre metodele de diagnostic și de tratament ale acestei afecțiuni dar și despre astmul bronsic, cancerul bronhopulmonar, importanța continuității tratamentului/aderenței la tratament pentru controlul acestor afecțiuni cronice (BPOC și Astm) au fost dezbătute cu ocazia simpozionului Pneumo Road Show, ediția Constanța, coordonat științific de conf.univ.dr. Oana Arghir.

Abordarea bolii obstructive cronice trebuie realizată interdisciplinar, de aceea, întâlnirile între specialiști precum pneumologi, cardiologi, interniști și chiar medici de familie este utilă pentru găsirea celor mai bune soluții de îngrijire a persoanelor cu aceste afecțiuni.

„Alături de pneumologi, la Pneumo-Road Show ediția Constanța au fost prezenți medici cardiologi, oncologi, interniști și medici de familie, reuniți cu toții pentru unui obiectiv comun: îmbunătățirea metodelor de abordare și de tratament pentru afecțiunile pulmonare, în rândul profesioniștilor din domeniu. Valoare interdisciplinară a evenimentului s-a văzut și în modul de prezentare a temelor, iar specialiștii au adus în program noutăți de ultimă oră din domeniul medical. Evenimentul s-a bucurat de dinamism în dezbateri și de un cadru științific caracterizat de noutate”, a declarat conf. dr. Oana Cristina Arghir, coordonatorul local al simpozionului.

Seria evenimentelor Pneumo Road Show este organizată de Societatea Română de Pneumologie.

Proiectul Pneumo Road Show a fost demarat în anul 2014, desfășurându-se prin organizarea unor conferințe tematice în mai multe orașe din țară. În 2015 Pneumo Road Show continuă prin realizarea unor conferințe științifice interdisciplinare în unele dintre cele mai importante 3 centre universitare din țară.

 

1 Fact sheet N°315, updated January 2015

Organizator științific: Societatea Română de Pneumologie

Partener: Astra Zeneca

Management eveniment: Sănătatea Press Group, Expertul tău în comunicare pe domeniul medical.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha