5
None

“Din pasiune pentru prevenţia cardiovasculară!”

     Cu ocazia împlinirii a 2 ani de la constituirea Forumului Naţional de Prevenţie şi 1 an de activitate de la lansarea Fundaţiei Române a Inimii,  în data de 13 februarie 2011 va fi sărbătorită Ziua Naţională a Prevenţiei Cardiovasculare în cadrul unui spectacol de gală organizat de Fundaţia Română a Inimii.

     La ceremonia dedicată prevenţiei vor participa reputate personalităţi medicale, preşedinţi ai societăţilor medicale implicate în Forumul Naţional de Prevenţie, reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, ai Ministerului Educaţiei şi Cercetării, ai Colegiului Medicilor: Prof. Dr. Dan Gaiţă, Dr. Dan Deleanu, Dr. Raed Arafat (Secretar de Stat Ministerul Sănătăţii), Prof. Dr. Florin Mihălţan (Preşedinte Societatea Română de Pneumologie) , Prof. Dr. Mircea Cinteză (Reprezentant Colegiul Medicilor), Dr. Rodica Tănăsescu (Preşedinte Societatea Naţională de Medicina Familiei), Dan Bedros (Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceză în România), Florin Zamfirescu, Cristian Buşoi (europarlamentar).

     Spectacolul va fi prezentat de Dan Negru şi îi va avea ca invitaţi speciali pe Mihai şi Elwira Petre. În afara discursurilor festive, publicul se va putea bucura de o serie de fragemente muzicale interpretate de tinere talente.

     Peste 17.2 milioane de oameni mor în fiecare an din cauza bolilor cardiovasculare, făcând din acestea principala cauză de mortalitate la nivel mondial. 80% din decesele premture cauzate de boli cardiovasculare şi infarct ar putea fi evitate prin controlul principalilor factori de risc: fumat, alimentaţie nesănătoasă şi sedentarism.

     „Proiectele Fundaţiei se bazează pe voluntariat, dar esenţial este faptul că noi suntem Fundaţia Cardiologilor, noi avem expertiza celor peste 1000 de cardiologi din România, care îşi doresc să pună în practică programe de prevenţie. ”

     „Ne-am propus un extrem de curajos program care să aibă ca si rezultat o reducere de 10% a ratei de mortalitate cardiovasculară. Asta însemnând 15.000 de români care ar putea să fie salvaţi în fiecare an datorită unor măsuri simple, care sunt puse în practică de către populaţie.”  - Prof. Dr. Dan Gaiţă, Preşedinte Fundaţia Română a Inimii

office@romanianheart.ro

www.romanianheart.ro  

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha