30
None

Dosarului electronic de sănătate (DES) are nevoie de asigurare!

Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) şi Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie din România (FNPMF) susţin o informatizare eficientă şi responsabilă a sistemului medical, care să funcţioneze ireproşabil şi să contribuie la degrevarea activităţii birocratice impuse medicilor.

Din păcate, până acum informatizarea a fost o dovadă ilustră de proastă funcţionare şi o pacoste pentru medici şi pacienţi deopotrivă.

Considerăm că reprezentanții CNAS nu au făcut-o corespunzător șide aceea, anunțăm publicul și mai ales pacienții căîncepând cu data 12 noiembrie 2016, prin efectul Ordinul nr. 1123/849/2016 pentru aprobarea datelor, informațiilor și procedurilor operaționale necesare utilizării și funcționării dosarului electronic desănătate (DES) al pacientului, toate datele personale, toate datele medicale, începând de la consultații, trimiteri, analize, rețete, foi de observații, dar și antecedente și istoric evenimente, sunt disponibile permanent într-un grad de securizare necunoscut în acest moment. În plus, dorim să atragem foarte serios atenția asupra faptului că nu există prevederi pentru pacienții noștri care refuză să își înroleze datele în DES!

Suntem serios preocupaţi de mai multe aspecte legate de recent "obligatoriul DES":

1. Aspecte etice şi morale legate de confidenţialitatea datelor medicale, de faptul că un asigurator nu trebuie să aibă acces la datele medicale ale unei naţii şi de posibila alterare a relaţiei de încredere medic - pacient. CMR a emis recent un comunicat de presă pe acest subiect, comunicat care se poate vizualiza AICI.

2. Aspecte legate de o legislaţie ambiguă şi contradictorie. Nu se precizează soluţii pentru pacienţii care nu doresc (şi au dreptul să refuze!) transmiterea datelor în DES. Medicii pot fi clar puşi în situaţia de a încălca legea! În orice caz, DES nu va servi pacienţilor, căci oricum nu are dezvoltate toate segmentele necesare, corespunzătoare întregului sistem de sănătate.

3. Aspecte legate de obligația medicilorde a efectua activități administrativ-birocratice suplimentare, cu toate că profesia medicală, prin definiție liberală, nu trebuie înlocuită cu aceea de registrator sau de informatician.

4. Aspecte legate de siguranța și eficiența softurilor CNAS, dovedite a finefuncţionale şi fără mentenanţa de ani buni. Considerăm că în situaţia dezastruoasă existentă, introducerea unui nou soft de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate este o dovadă de iresponsabilitate! Catastrofa dovedită a funcţionării PIAS (SIUI, SIPE, CEAS) ne fac extrem de sceptici faţă de un alt soft ce se va "grefa" tot pe SIUI.

5. Chiar şi până acum activitatea medicală a fost şi este serios afectată de softurile impuse de CNAS. Aşadar, nu vom afecta nici o clipă din timpul rămas pentru profesie şi pacienţi pentru a introduce date în DES sau pentru a genera matrici. Dacă DES este legal şi dacă doreşte acest lucru CNAS poate să angajeze personal suplimentar pentru aceste activităţi, mai ales după recentele suplimentări de fonduri alocate funcționării CNAS.

Reamintim faptul că SNMF și FNPMF dețin un istoric impresionant de notificări și luări de poziție referitoare la elementele sistemului informatic, numeroase sesizări facutela CNAS, un document de poziție bilingv, transmis și comisiei Europene, precum și o interpelare făcuta la Avocatul Poporului, toate făcând referință la malfuncționarea sistemelor informatice și la incoerențele legislative din jurul acestora. Din păcate, în ciuda faptului că aceste notificări au fost înregistrate oficial, răspunsurile autorităților interpelate au întârziat sau nu au mai venit.

Istoricul demersurilor noastre se găsește pe pagina web a SNMF, AICI.

Solicităm neîntârziat o  reacție din partea societății civile, în special a reprezentanților asociațiilor de pacienți, dar și un răspuns ​oficial ​din partea ​Autorității Naţionale deSupraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, privind respectarea tuturor  prevederilor referitoare la  protecția datelor personale, a confidențialității actului medical și a activității medicilor o dată cu introducerea obligativității DES.

Comunicatul poate fi vizualizat și pe pagina SNMF​​​​​​​, AICI

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha