53
None

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer alături de Societatea de Medicina Familiei și Societatea Română de Pneumologie lansează - Grupul de lucru pentru reducerea mortalității prin cancer pulmonar

• 17,5% mai multe decese prin cancer pulmonar în 2015 față de 2012 (Institutul Național de Statistică din România)

FABC, SNMF alături de SRP lansează Grupul de Lucru pentru un management eficient și rapid al pacientului diagnosticat cu cancer pulmonar

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) are ca misiune permanentă promovarea drepturilor bolnavilor de cancer, susţinând, astfel, și accesul lor la soluţii terapeutice capabile să le ofere o şansă reală în lupta împotriva cancerului. Dintre toate tipurile de cancer, cel pulmonar creionează în România, conform datelor disponibile, unele dintre cele mai grave situații: prevenție ineficientă, diagnosticare târzie, lipsa accesului la tratament eficient.

Parteneriatul cu Societatea de Medicina Familiei și Societatea Română de Pneumologie permite acum dezvoltarea unei strategii și a unui plan de implementare solid, pe baza colaborării tuturor entităților implicate în informarea, diagnosticarea și tratarea pacientului cu cancer pulmonar.

Astfel, grupul nou creat elaborează un document care să vină în sprijinul Ministerului Sănătății pentru implementarea unui program complex de depistare precoce, tratament și monitorizare eficientă a cancerului pulmonar, bazat pe:

o strategie a prevenției cancerului pulmonar pe termen scurt, mediu și lung, pe baza unor studii de impact și analize cost-beneficiu, bazate pe o abordare multidisciplinară și statistici relevante;

elaborarea unui plan de implementare a strategiei bazat pe adaptarea clară și coerentă a cadrului legislativ;

responsabilizarea în primul rând a decidenților, de care depind continuitatea și consecvența strategiei, dar și a comunității, populației și a cadrelor medicale, de care depind rezultatele imediate și de impact ale strategiei;

asigurarea și alocarea adecvată a resurselor umane, materiale, de timp, financiare precum și elaborarea de instrumente, metodologii și indicatori specifici;

controlul riguros și permanent al utilizării resurselor, respectiv evaluarea periodică a impactului strategiei asupra stării de sănătate a populației. 

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha