None

Noi desfiinţări de spitale

     În şedinţa de azi, la propunerea Ministerului Sănătăţii, Guvernul a aprobat Hotărârea privind transferul managementului asistenţei medicale al unor spitale din judeţul Dâmboviţa, precum şi desfiinţarea şi reorganizarea unor unităţi sanitare din acest judeţ.

     Prin această hotărâre, managementul Spitalului Municipal Târgovişte se transferă de la Consiliul Local al Municipiului Târgovişte la Consiliul Judeţean Dâmboviţa. Predarea-preluarea managementului se va efectua pe bază de protocol încheiat între autorităţile administraţiei publice implicate, în termen de 15 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii, conform modelului aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr.910/2010 în vederea transferului managementului asistenţei medicale al unităţilor sanitare publice, adaptat la condiţiile specifice de realizare a transferului.  

      Totodată, 5 spitale ale căror management a fost preluat de către Consiliul Judeţean Dâmboviţa, se reorganizează ca structuri fără personalitate juridică în structura Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte.

     Respectiv, se desfiinţează ca instituţie de sine stătătoare Spitalul Municipal Tărgovişte, Spitalul de Psihiatrie Cronici Gura Ocniţei, Centrul de Sănătate Voineşti, Centrul de Recuperare Neuromotorie Copii Gura Ocniţei, Sanatoriul TBC Moroieni. Autorităţile locale implicate şi-au manifestat acordul privind reorganizarea acestora prin Hotărâri ale consiliilor locale. Reorganizarea unităţilor sanitare se va face prin act administrativ al conducătorului instituţiei, cu avizul Ministerului Sănătăţii, în termen de 30 de zile de la încheierea protocolului de predare-primire privind preluarea managementului spitalelor menţionate.    

Sursa: Ministerul Sanatatii

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha