48
None

Noutăţi în tratamentul cancerului bronhopulmonar, în perioada 22-24 septembrie 2016, la UMF Craiova, de la reputaţi chirurgi români şi din străinătate

Societatea Română de Chirurgie Toracică (SRCT) 1994 şi Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Craiova, alături de Colegiul Medicilor Dolj şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova organizează în perioada 22-24 septembrie 2016, în premieră la Craiova (Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova- Sala Aula Magna)„Conferinţa naţională de chirurgie toracică”, ediţia a XIV-a,un eveniment ce va reuni aproximativ 100 de specialişti români şi străini din chirurgia toracică.

Tema principală a ediţiei din acest an este “Cancerul bronhopulmonar - controverse şi consens în tratamentul chirurgical actual”.

Este pentru prima dată când capitala Olteniei intră în cercul select al oraşelor organizatoare pentru Conferinţa Naţională de Chirurgie Toracică, iar desemnarea Craiovei pentru acest an ne onorează! Tot o premieră este şi faptul că, la această ediţie sunt aşteptaţi să participe colegi de-ai noştri din alte specialităţi medicale, precum pneumologie, oncologie sau medicină de familie, intrucât una dintre temele ediţiei din acest an, cancerul bronhopulmonar, trebuie abordat interdisciplinar. De asemenea, prezenţa numeroasă a colegilor străini va aduce plus valoare manifestării ştiinţifice, confirmând totodată eficienţa celor mai noimetode de tratament chirugical, aplicate şi în România”, apreciază Şef Lucrări Dr Alin Demetrian, şef clinică chirurgie toracică Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, coordonatorul ştiinţific al manifestării.

Una dintre caracteristicile principale ale acestui eveniment este interdisciplinaritatea, programul (creditat cu 15 puncte EMC) adresându-se medicilor cu specialitățile chirurgie toracică, pneumologie, oncologie, medicină de familie, medicină internă, anatomie patologică, radiologie-imagistică, radioterapie, expertiză medicală a capacității de muncă, medicină nucleară şi ATI.

Printre invitaţii speciali ai acestei ediţii se numără chirurgi consacraţi la nivel national şi international, precumProf. Univ. Dr. Ioan Cordos, Prof. Univ. Dr. Teodor Horvat, Prof. Univ Dr. Dan Ulmeanu, Prof. Univ. Dr. Horia Sârbu- Germania, Prof. Univ. Dr. Marcin Zielinski- Polonia, Prof. Univ. Dr. Jose Belda Sanchis- Spania, Prof. Univ. Dr. Xavier Benoit D’Journo- Franţa, Prof. Univ. Dr. Didier Lardinois- Elveţia şi Prof. Univ. Dr. Cristian Chiricuţă.

Teme de pe agenda evenimentului: “Cancerul bronhopulmonar- un diagnostic greu de stabilit? Cazuri clinice”, “Indicaţiile tratamentului chirurgical în stadiul III, în cancerul bronhopulmonar”, “Aspecte endoscopice în cancerul bronhopulmonar”, “Rolul metodelor chirurgicale minim invazive în stadializarea cancerului bronhopulmonar”, “Tratamentul cancerului bronhopulmonar local avansat (stadiul III)- rolul chirurgiei toracice”, “Lobectomii sau rezecţii parţiale în stadiul I al cancerului bronhopulmonar?”.

În deschiderea „Conferinţei naţionale de chirurgie toracică” va avea loc joi, 22 septembrie 2016, în intervalul orar 09.00- 19.00 cea de-a doua ediţie a conferinţei regionale de cancer bronhopulmonar, iniţiată în 2015 de către Şef Lucrări Dr Alin Demetrian, şef clinică chirurgie toracică Spitalul Clinic Judetean de Urgenta. În intervalul orar 14.30-19.00 participanţii se vor reuni în cadrul unei sesiuni comune, ce va include atât prezentări în plen, cât şi studii de caz.

Cancerul bronhopulmonar (CBP) este una dintre cele mai agresive și frecvente tumori maligne, care a avut cea mai semnificativă tendință de creștere dintre toate neoplaziile în a doua jumătate a secolului trecut. În statele europene, CBP deține supremația atât în ceea ce privește incidența cât și mortalitatea. În România această tumoare malignă prezintă o tendinţă continuă de creștere la ambele sexe, iar din punct de vedere al numărului de decese prin cancer ocupă locul I la sexul masculin și locul 4 la femei.

Pentru mai multe detalii, nu ezitati sa ne contactati:

Dana Dumitru

Manager proiect

0722.585.995

dana.dumitru@houston.ro

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha