60
None

Pe 11 iunie 2016 va avea loc cea de-a V-a ediție a „Balului Britanic”

În data de 11 iunie 2016 se va desfășura cea de-a V-a ediție a ,,Balului Britanic” pentru părinți și copii. Evenimentul de înaltă ținută este organizat de către International House Bucharest și English Kids Academy, cu sprijinul Instituției Prefectului Municipiului București, Inspectoratului Școlar al Municipiului București și al Excelenței Sale, Domnul Paul Brummell - Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Evenimentul va avea și o puternică miză caritabilă, strângând fonduri pentru Asociația M.A.M.E., care, pe lângă sprijinul direct acordat persoanelor bolnave, organizează și evenimente educaționale pentru copiii bolnavi și fără posibilități financiare.

În cadrul evenimentului care marcheză și în România Ziua Reginei Marii Britanii, Elisabeta a II-a, vor fi premiați copiii cu merite deosebite la limba engleză pe parcursul anului școlar 2015 - 2016 în cadrul concursului Fonix și a altor examene internaționale. Concursul de limbă engleză Fonix este organizat gratuit în școlile publice din București cu acordul Inspectoratului Școlar al Municipiului București. În cadrul programelor English Kids Academy, copiii învață mai mult decât limba engleză: pe lângă creativitate și lucrul în echipă, ei învață respectul și responsabilitatea față de mediul înconjurător și față de alți copii.

Balul Britanic beneficiază an de an de sprijinul Ambasadei Marii Britanii la București și de atenția Casei Regale a Marii Britanii care ne-a transmis, în fiecare an, mesajul Reginei Marii Britanii Elisabeta a II-a, dedicat copiilor și părinților prezenți la eveniment. Balul se afirmă ca un eveniment educațional și cultural de elită, în cadrul căruia copiii primesc premii educaționale și au parte de o experiență de neuitat cu o mulțime de surprize. Printre premiile acordate copiilor se numără: tabără educațională de două săptămâni în Marea Britanie, tabere cu profesori britanici în Romania, produse educaționale, cărți, rechizite, vouchere cu premii, multe surprize culinare și momente artistice dedicate lor. Printre artiștii care au confirmat prezența până în acest moment, amintim pe: Cvartetul Anima, Raluca Iurașcu şi Alexandru Roșu, grupul de copii condus de Virgil Popescu și Oana Sârbu, trupa de dans coordonată de Alex Nistor, dar și Lidia Buble.

Pentru a vă introduce în atmosfera feerică a balului, vă invităm să accesați următorul link: http://www.englezacopii.ro/cea-de-a-patra-editie-a-balului-britanic/.

Evenimentul va reuni aproximativ 700 de invitați: copii ai unor prestigioase școli din București, cursanți ai English Kids Academy, părinți, profesori, directori ai instituțiilor de învățământ premiate, înalți demnitari și reprezentanți marcanți din domeniul educației. 

Elevii English Kids Academy și elevii premiați în cadrul concursului Fonix vor sărbători astfel sfârșitul anului școlar în cadrul British Ball, purtând costume de epocă, bucurându-se de premii, surprize și concerte.

Așadar, Balul Britanic este un eveniment de înaltă ținută pentru București, orientat spre mai multe direcții:

• susține și promovează învățământul de calitate;

• promovează valorile în societatea românească;

• sărbătorește în România Ziua Reginei Marii Britanii, Elisabeta a II-a;

• premiază elevii cu cele mai bune rezultate la engleză pe parcursul unui an academic;

• donează fonduri pentru importante cauze caritabile;

• găzduiește un program cultural complex, incluzând reprezentațiile artistice ale copiilor prezenți la eveniment, dar și pe cele ale unor artiști cunoscuți (Cvartetul Anima, Raluca Iurascu şi Alexandru Roşu, Lidia Buble etc.);

Cine sunt organizatorii?International House - venim din Londra, existăm de peste 60 de ani, am pus bazele standardelor predării limbii engleze în lume – primul curs de pregătire a profesorilor de engleză din lume a avut loc în International House în Londra, acum mai bine de 50 de ani. International House Bucharest este liderul cursurilor de limba engleză din România (poziție certificată de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România 5 ani la rând) și este membru al International House World Organization, care numără peste 150 de centre de limbi străine în peste 50 țări. În premieră, în România, de anul acesta, International House București devine singurul centru acreditat de pregatire a profesorilor în predarea limbii engleze pentru copii și adolescenți, curs de calificare a profesorilor moderat de Universitatea din Cambridge. De 14 ani suntem în Romania și ajutăm oamenii să vorbească engleză corect, fluent și convingător; English Kids Academy este divizia International House specializată în engleză pentru copii.

Credința noastrăeste ca printr-o cunoaștere mai bună a limbilor străine și printr-o educație timpurie variată, este posibilă facilitarea comunicării și interacțiunea dintre oameni de diferite naționalități, se înlesnește libera circulație, înțelegerea reciprocă și cooperarea pentru construirea unei societăți încrezătoare și de succes.

Scopul este de a contribui la dezvoltarea cu succes a noii generații de copii din România și de a dezvolta o societate bazată pe valori, competențe și dialog.

Obiectivelenoastre sunt să creștem motivația copiilor de a studia limba engleza, întrucât cunoașterea limbii engleze va constitui o condiție pentru a putea accesa studii în străinătate sau locuri de muncă de succes, de asemenea să acordăm acces copiilor la educația britanică prin acordarea de premii sau burse.

Organizatorii le mulțumesc sponsorilor și partenerilor, cu ajutorul cărora evenimentul se bucura an de an de un real succes și oferă o experiență deosebită tuturor participanților.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha