Redactia Saptamana Medicala
Ce este schizofrenia?
Schizofrenia este o afecţiune cronică severă şi invalidantă care afectează grav capacitatea unei persoane de a gândi clar, de a relaţiona cu ceilalţi şi de a avea un rol productiv în societate. Deşi nu se ştie exact ce nu funcţionează bine în creierul persoanelor cu schizofrenie, consecinţele afecţiunii includ dificultăţi în procesele de gândire, halucinaţii, deliruri, gândire şi vorbire dezorganizate şi comportamente neobişnuite. Astfel persoanelor afectate de această boală le este dificil să interacţioneze cu alte persoane şi au tendinţă la izolare socială.
Despre schizofrenie
Se estimează că 1% din populaţia lumii suferă de schizofrenie – o afecţiune cerebrală gravă şi de obicei cronică ce afectează capacitatea persoanei de a gândi clar, de a relaţiona cu ceilalţi şi de a diferenţia realitatea de imaginaţie. Apare de obicei în adolescenţă sau în jurul vârstei de 20 de ani, deşi simptomele pot să nu fie evidente imediat, şi necesită tratament pe termen lung, sau pe durata întregii vieţi cu medicamente antipsihotice.
Date statistice despre schizofrenie
- Schizofrenia este relativ frecventă şi prevalenţa ei este similară în întreaga lume; una din 100 de persoane va face schizofrenie înainte de vârsta de 45 de ani, bărbaţii şi femeile prezentând un risc egal.1
- Schizofrenia este una dintre cele mai grave afecţiuni mentale; până la 10 la sută dintre persoanele afectate se vor sinucide în cele din urmă.1
- Într-un studiu cu peste 168.000 de cetăţeni suedezi care urmează un tratament antipsihotic, schizofrenia s-a asociat cu o speranţă medie de viaţă de aproximativ 80-85% din cea a populaţiei generale.2
- Schizofrenia afectează persoane din toate ţările, grupurile socio-economice şi culturale.
- Un sfert din persoanele care prezintă un episod de schizofrenie se recuperează fără a mai prezenta alte episoade. Cu toate acestea, alte 25% se vor recupera parţial cu persistenţa anumitor simptome, iar restul de 50% vor prezenta multiple episoade acute recurente, cu perioade de remisiune a simptomatologiei între episoade.3
- Contrar opiniei răspândite, persoanele cu schizofrenie nu sunt în general periculoase dacă primesc medicaţia adecvată. Unele persoane devin agresive în timpul unui episod acut, de obicei ca răspuns la confuzia şi teama lor extremă legate de ceea ce li se întâmplă, şi pot deveni furioase sau violente în încercarea lor de a se menţine “în siguranţă”.
Care sunt simptomele?
Diagnosticul de schizofrenie se stabileşte pe baza simptomelor şi semnelor fizice, neexistând teste specifice de diagnostic. Simptomele schizofreniei pot fi împărţite în următoarele patru tipuri:
- Simptome pozitive, denumite aşa deoarece reprezintă comportamente anormale sau tulburări de gândire care se “adaugă” la modul unei persoane de a gândi şi interacţiona cu lumea. Acestea includ delirul şi halucinaţii auditive şi/sau vizuale (aud “voci” şi/sau văd unor lucruri care nu există).
- Simptome negative, denumite aşa pentru că ele pot fi descrise ca şi comportamente sau trăsături de gândire “omise” (care lipsesc). Acestea includ absenţa răspunsului emoţional, retragere socială, depresie, apatie şi absenţa dorinţei ori a iniţiativei.
- Simptomele afective însoţesc deseori schizofrenia şi pot avea consecinţe extinse. Acestea includ dispoziţie depresivă, insomnii, inapetenţă, lipsa voinţei si tulburări de concentrare, idei de inutilitate, gânduri recurente de suicid sau ideaţie suicidară, idei delirante de vinovăţie şi anxietate marcată.
- Gândirea dezorganizată constă în tulburări de gândire şi de vorbire; de asemenea include comportamentul bizar (incoerenţă în gândire, gândurile se succed fară a exista o conexiune între ele).
Agravarea simptomotologiei şi apariţia unui nou episod acut reprezintă o recădere. Severitatea şi frecvenţa acestor episoade poate varia de la persoană la persoană. Fiecare recădere este mai greu de controlat şi recăderile vor deveni mai grave de-a lungul evoluţiei. În timpul acestor recăderi, pacienţii prezintă un risc crescut de spitalizare.
Diagnosticul de schizofrenie
Nu există teste specifice de laborator care să poată diagnostica schizofrenia. Astfel, diagnosticul este pus prin utilizarea unor criterii de diagnostic standardizate care sunt luate în considerare de către medic alături de istoricul pacientului şi antecedentele familiale. Diagnosticul afecţiunilor psihice şi al tulburărilor de comportament se stabileşte pe baza criteriilor de diagnostic DSM-IV sau ICD-10 (publicate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii) 5 şi reprezintă instrumente de diagnostic importante pentru medici.
Înainte de stabilirea diagnosticului de schizofrenie, trebuie excluse alte afecţiuni medicale şi/sau cauze pentru aceste simptome. Anumite afecţiuni organice ale creierului pot duce la tulburări mentale similare cu cele prezentate de către pacienţii cu schizofrenie, şi este important, de asemenea, să fie excluse psihozele induse de consumul de substanţe.
Trebuie excluse de asemenea, alte afecţiuni mentale, cum ar fi tulburarea bipolară, deoarece pacienţii cu schizofrenie pot prezenta episoade prelungite de dispoziţie crescută sau depresivă care sunt deseori prezentate şi de către pacienţii cu tulburări depresive severe.
