None

Ziua Mondială HIV/SIDA 2010

     În fiecare an, la începutul lunii decembrie, națiuni din întreaga lume celebrează Ziua Mondială HIV/SIDA.

     România se alătură mesajului internațional din această zi printr-o conferință de presă organizată în cadrul sălii de expoziție a Facultății de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ Bucureşti.

     La începutul anilor `90, țara noastră s-a confruntat cu un val îngrijorător de infecții HIV în rândul copiilor. Imediat după Revoluția din decembrie 1989, România raportează Organizației Mondiale a Sănătății 1094 cazuri de SIDA la copii.

     Copiii de atunci sunt tinerii de astăzi. Ei şi-au continuat viața prin programe speciale. Pentru ca acestea să prindă viață, au lucrat împreună cadre medicale, asistenți sociali, instituții de stat şi reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale. Nu a fost uşor, dar drumul a fost parcurs, realizându-se progrese remarcabile în ceea ce priveşte îngrijirea şi tratamentul. Acum, aceşti tineri se pot bucura de viață la fel ca alți tineri.

     Astăzi în România numărul de persoane infectate HIV/SIDA este ținut sub control, în prezent înregistrându-se 10.294 de persoane care trăiesc cu HIV/SIDA.

     Ziua Mondială HIV/SIDA este o zi în care îi comemorăm pe toți cei afectați de SIDA: victimele acestei epidemii, dar şi pe cei care trăiesc cu această suferință. De asemenea, Ziua Mondială HIV/SIDA este un omagiu adus tuturor celor implicați în lupta împotriva HIV/SIDA şi în ajutorul celor infectați.

     Astăzi reafirmăm angajamentul nostru pentru a asigura accesul universal la servicii de tratament pentru persoane care trăiesc cu HIV/SIDA şi la programe de prevenire HIV în rândul grupurilor vulnerabile.  

Alte articole despre:

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha