Organizația Mondială a Sănătății serbează pe 29 octombrie
“Ziua Mondială a Psoriazisului”. Începând din anul 2004, Societatea Română
de Dermatologie s-a implicat în aceasta campania care vizează să crească
gradul de informare și educare a publicului larg cu privire la psoriazis/artrită psoriazică, atrăgând în același timp
atenția asupra faptului că psoriazisul nu este o afecțiune contagioasă.
În România,
campania se desfăşoară în centrele universitare de dermatologice (București, Cluj-Napoca,
Craiova, Constanţa, Iaşi, Târgu Mureş, Sibiu, Oradea, Timişoara) și alte orașe.
Psoriazisul este o
afecțiune cronică, inflamatorie, determinată genetic, cu o frecvență de 4,9% în
România. Netratat, psoriazsul se
asociază cu: depresia, stresul, iar frustarea afectează relațiile
pacientului cu familia, prieteni, etc.
Psoriazisul apare pe un fond genetic, sub influenţa anumitor factori declanşatori. Boala afectează în proporţii egale femei şi bărbaţi, având două vârfuri de incidență 25-35 de ani și 60-70 de ani, însă poate să apară la orice vârstă, inclusiv la copii. Cauzele exacte ale psoriazisului nu sunt cunoscute. Este însă confirmat faptul că boala este legată de sistemul imunitar şi că există o predispoziţie genetică de a dezvolta această afecţiune, iar stresul mental şi emoţional este un factor important care determină exacerbarea bolii.
Psoriazisul a fost declarat de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a 5-a cea mai importantă boală cronică netransmisibilă, alături de boli precum diabetul, cancerul, bolile cardiovasculare sau respiratorii.Statisticile arată
că psoriazisul afectează peste 125.000.000 de oameni la nivel mondial.
Din păcate, țara
noastră se află printre primele locuri în Europa, având aproximativ 400.000 de
oameni diagnosticați cu psoriazis. Un procent de 20-30% dintre pacienții cu
psoriazis dezvoltă și artrită psoriazică, care în timp duce la leziuni
articulare severe și deformante, care deseori provoacă handicap. În România,
psorizisul ramâne o boală frecventă.
În general, pacienții
cu psoriazis sunt adesea vizați în studiile referitoare la îngrijirea
bolnavilor și în cele epidemiologice. Statisticile oferite pot ghida statele și
comunitatea internațională cu privire la adoptarea măsurilor potrivite unui
management corect al psoriazisului.
Psoriazisul este mai mult decât
o boală de piele, determinând multiple implicaţii la nivel psihosocial,
profesional şi economic. Acestei
afecțiuni îi sunt asociate numeroase comorbidități (în contextul infectării cu SARS-COV-2, una
dintre dintre cele mai reprezentative
fiind obezitatea).
- 43% dintre bolnavi
consideră că psoriazisul este o”ruşine socială”
- 60% dintre pacienţi
suferă de episoade depresive
- 1 din 3 bolnavi a
avut un gând suicidal într-un anumit moment
- 50% dintre pacienţi
relatează o calitate a vieţii scăzută din cauza discriminării la locul de muncă
- 62% dintre pacienţi
se confruntă cu probleme financiare din cauza bolii
Anual, prin aceasta
campanie SRD a încercat să atragă atenţia populaţiei prin postarea unor mesaje
şi concepte vizuale în spaţii publice precum unităţi de învaţământ (gradiniţe,
şcoli, licee, facultăţi), săli de sport, saloane de înfrumuseţare, bazine de
înot, plaje, clădiri de birouri și
altele, unde persoanele bolnave de psoriazis pot fi discriminate din cauza
lipsei de informare despre această afecţiune.
Efectul campaniei s-a reflectat
şi în creşterea adresabilităţii la
medicul dermatolog, psiholog şi chiar nutriţionist (specialităţi conexe la care este bine să se
adreseze pacientul cu psoriazis).
“În anul
2021 ca și în anul 2020 managementul pacientului cu psoriazis s-a confruntat cu
provocări generate de pandemia Covid 19. Societatea Română de Dermatologie a
continuat să se implice activ astfel încât pacieții să poate beneficia de
tratament și asistentă medicală adecvată în special pentru a redirecționa pacienții care nu au acces la
unitățile medicale. De asemenea, SRD a elaborat materiale de informare privind
riscurile și beneficiile tratamentului în această perioadă, atât pentru medici
cât și pentru pacienți. O provocare suplimentară a fost legată de procesul de
vaccinare anti-Covid 19. SRD împreună cu comisia din Ministerul Sănătății au
recomandat în principiu vaccinarea pacienților cu psoriazis și a fost elaborat
un algoritm care stabilește conduita terapeutică în perioada vaccinării. Toate
acestea au fost afișate pe site-ul SRD și pe site-ul Ministerului Sănătății. De
real ajutor, atât pentru medici cât și pentru pacienți, a continuat să fie telemedicina” a
declarat Dr. Alin Nicolescu – Secretar General SRD.
În România, bolnavii de
psoriazis au început să fie înregistraţi într-un Registru Unic, la nivel naţional,
demers iniţiat de SRD. Din anul 2015 până în prezent au fost înregistrați in
Registrul Național de boli Dermatovenerice 10.517 de pacienți cu psoriazis dintre
care 5.687 sunt bărbaţi si 4.470 sunt femei, iar la nivelul Municipiului
București fiind înregistrați 1.267 de pacienti, restul de 8.890 fiind din alte
localități din România.
Trebuie să înțelegem că psoriazisul nu este o boală a rușinii, nu este o boală contagioasă și că paleta
destul de largă de soluții terapeutice actuale oferă posibilitatea unui
tratament care să ducă la remisiunea leziunilor pe perioade lungi de timp.
Surse:
Ifpa-pso.com
Journal of Personalized Medicine
WHO
Despre Societatea Română de Dermatologie
Asociaţia profesională şi ştiinţifică a medicilor dermatovenerologi din România - Societatea Română de Dermatologie (SRD) - 91 de ani de activitate. Colaborează strâns cu Academia Europeană de Dermatovenerologie (EADV) şi este partener al Asociaţiei Europene Dermatologie şi Oncologie (EADO).