A V-a ediție a Conferinței Naționale Interdisciplinare Stresul, Anxietatea, Depresia, București
Afisari: 3809Start înscrieri SAD 2018!
Data eveniment: 11-12 mai la București
Pentru al V-lea an consecutiv compania de comunicare medicală Houston NPA în parteneriat cu Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” București organizează Conferința Națională cu caracter interdisciplinar Stresul, Anxietatea, Depresia, eveniment cu tradiție ce reunește anual peste 400 profesioniși în sănătate în jurul unor teme de interes major la nivel mondial – stresul, anxietatea, depresia.
Tulburările psihice frecventesunt în creștere în întreaga lume, în ultimele 2 decenii numărul persoanelor care suferă de depresie sau anxietate s-a dublat, ajungând la peste 615 milioane. În plus, Organizația Mondială a Sănătății estimează că până în anul 2020 tulburările mintale, în special depresiile, vor fi principala cauză de mortalitate în rândul europenilor.
În acest context, nevoia de dezbatere și dialog între specialiști precum și identificarea și crearea mijloacelor prin care persoanele afectate să aibă acces la tratamentul de care au nevoie pentru a trăi o viață sănătoasă și productivă devin necesare.
Pentru a aduce în atenție această problematică, Houston NPA și Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” București organizează între 11-12 mai 2018 la Hotel Ramada Parc din București cea de-a V-a ediție aConferinței Naționale Interdisciplinare Stresul, Anxietatea, Depresia (S.A.D) ce vaavea ca temă centrală Managementul de caz al pacientului psihiatric.
Pe parcursul celor două zile de eveniment, lectori de renume din mai multe specialități medicale implicate în diagnosticarea, tratarea și monitorizarea pacienților cu tulburări de sănătate mintală vor susține prezentări de înaltă ținută științifică și vor dezbate studii de caz.
Coordonatorul științific al manifestării este Prof. Univ. Dr. Mirela Manea, iar printre profesioniștii invitați să ia cuvântul în cadrul evenimentului se află: Șef Lucr. Dr. Costin Mihnea Manea, Dr. Psih. Mara Adriana Priceputu, Psih. Raluca Nica, Prof. Univ. Dr. Doina Drăgănescu, Dr. Cristian Mihăilescu, Dr. Elena Brănaru, Drd. Cristina Oprea, Dr. Diaconu Gabriel, Dr. Silvia Amărășteanu, Dr. Psih. Lupu Gorduza Nadia.
Valențe ale terapiei ocupaționale în spitalul de psihiatrie, terapia de cuplu Gottman, impactul vieții de cuplu sau al izolării sociale asupra psihicului sunt doar câteva dintre subiectele ce vor fi abordate în cadrul acestei ediții.
Înscrierile la eveniment sunt deschise, iar până pe 10 martie taxele de participare sunt reduse!
Detalii despre înscrieri și despre taxele de participare găsiți pe site-ul evenimentului www.despre-depresie.ro, persoană de contact Andra Bumbac (andra.bumbac@houston.ro; 021-317.09.43).
Programul evenimentului este creditat CMR, CFR, OAMGMAMR și CPR.
Conferința SAD a debutat în anul 2014, când peste 300 de participanți au asistat la prezentări științifice susținute de lectori de renume, pe teme precum: psihoterapia ca formă de tratament în depresie, depresia în oncologie, depresia și medicina somatică, depresia psihotică ante-natală, simptome psihice frecvent întalnite în cabinetul medicului de familie, interacțiuni ale medicamentelor antidepresive, tratarea insomniei. De atunci, anual, sute de medici, psihologi, farmaciști și asistenți medicali, dar și specialiști din ramuri conexe și de farmacie se reunesc în cadrul evenimentului devenit deja tradiție.
Proiect: Smărăndița Ștefan – Project Manager Houston NPA
smarandita.stefan@houston.ro ; 0756.030.393
Înscrieri participanți: Andra Bumbac – Coordonator evenimente Houston NPA
andra.bumbac@houston.ro; 021-317.09.43
Site eveniment: http://despre-depresie.ro
Relația cu presa: Aniela Zanfir, aniela.zanfir@houston.ro, 0722.519.239