A VII-a Conferință Națională a Societății Române de Hemostază și Tromboză, 2021
Afisari: 1167Perioada: 11-13 noiembrie 2021
Stimați colegi,
Dragi prieteni,
Avem deosebita onoare de a lansa un moment special pe care fiecare dintre noi îl simțim în felul său, o treaptă urcată pe un drum de cunoaștere și experimentare.
Ne face mare plăcere să vă invităm la a VII-a Conferință Națională a Societății Române de Hemostază și Tromboză, care va avea loc în perioada 11 – 13 noiembrie 2021, un eveniment virtual, multidisciplinar cu tema: Actualități și perspective în hemostază și tromboză.
Așa cum ne-am obișnuit, acest eveniment constituie o cerință obiectivă și poate deveni o realitate a activității noastre profesionale, dar și sociale, prin educarea pacienților, printr-o comunicare corectă, prin transmiterea sentimentului responsabilității din perspectiva cunoașterii realității. Conferința face posibilă și chiar necesară identificarea și conștientizarea unor probleme majore ale patologiei hemostazei.
Întâmplarea – sau poate nu? – a făcut ca acest eveniment să aiba loc în contextul mondial actual provocat de virusul SARS COV-2, care a fost receptat ca un factor de dezechilibru economico-social și care ne pune in față noi provocări legate de specialițățile noastre la care trebuie să oferim răspunsuri corecte cu argumente de strictă actualitate prin care să dovedim valoarea şi utilitatea abordărilor, atât pentru noi, profesioniștii, cât şi pentru semeni. În acest cadru on-line, dezbaterile la care vă invităm să participați sperăm să se concretizeze prin întrebări și răspunsuri, prin schimburi de idei și informații care să scoată în evidență cele mai relevante subiecte în domeniul strategiilor de diagnostic, patologiei hemostazei și al terapiei în afecțiuni clinice care implică hemostaza.
Vedem această Conferință SRHT ca pe o provocare pentru întreaga societate medicală românească întrucât actorii sunt toți specialiștii care vin în contact cu patologia hemostazei: atât specialiști de laborator cât și practic toate domeniile clinice: hematologie, obstetrică-ginecologie, medicină internă și cardiologie, oncologie, chirurgie etc. fiecare în parte reprezentând domenii specifice, iar în ansamblu, întreaga școală medicală românească și cu audiență la nivel internațional.
Vă mulțumim pentru interesul arătat prin însăși prezența dumneavoastră la acest forum care oferă cadrul optim pentru a face schimburi de idei și informații.
Tematică:
• Hemofilia și sindroamele hemoragipare rare.
• Patologia trombo-hemoragică în Pediatrie și Neonatologie.
• Managementul Hemostazei în Obstetrică-ginecologie.
• Statusul protrombotic și infecția Covid 19.
• Sindromul antifosfolipidic și managementul terapiei anticoagulante.
• Patologie trombocitară.
• Hemostaza în patologia cardio-vasculară.
• Complicatii hemoragice in mieloproliferarile cornice
• Tromboze in leucemiile acute
• Tromboze in trombocitopeniile immune
Cu drag,
Comitetul organizare SRHT
Pentru inscriere click AICI.
|
|