A VII-a Conferință Națională de ORL-Pediatrie 2022

Afisari: 841

Perioada: 15 - 17 septembrie 2022, Hotel Crowne Plaza, București; Eveniment ONSITE

Stimați colegi,

Anul în care ne aflăm aduce o nouă provocare, după evenimentele care au marcat populația globului: trecerea spre normalitate și crearea unei noi balanțe epidemiologice dar și asumarea unei responsabilități în ceea ce privește noul și fragilul echilibru creat post pandemie.

În acest context, avem nevoie de curaj pentru a participa la un eveniment științific fizic dar cred că satisfacția prezenței noastre în centrul unei manifestări care are deja o tradiție nu poate fi decât un semn că ne dorim modalitatea clasică de comunicare a informației științifice.

Pentru specialitatea orl pediatrică, pandemia a însemnat mai mult o restrângere a activității și limitarea experiențelor clinice posibile. Cu toate acestea, otorinolaringologia dedicată copiilor nu și-a închis porțile complet ci a fost încercată și ea de noua relație medic pacient, în haine diferite, impuse epidemiologic. Urgențele nu au dispărut din practica noastră și alături de menținerea Programelor Naționale de Sănătate la un nivel de funcționare rezonabil, au constituit suportul pentru continuitatea subspecialității noastre.

Am ales Bucureștiul ca sediu de desfășurare. Centru academic important și nucleu semnificativ pentru activitatea orl pediatrică, sper ca locația aleasă să fie pe placul tuturor participanților.

Vă invit să participați la cea de-a 7-a CONFERINȚĂ NAȚIONALĂ de ORL-PEDIATRIE, care se va desfășura în perioada 15-17 Septembrie 2022, la București.

Doresc ca această Conferință să reprezinte nu doar un motiv de apropiere socială ci și un prilej de înnoire a comunicării medicale românești având ca beneficiari atât specialiștii cât și pacienții noștri: copiii.

Vă mulțumesc,
Conf. dr. Gheorghe DC

Teme principale

  • Patologia urechii supurate a copilului
  • Tratamentul hipoacuziei la copil
  • Tumorile cervicale în patologia pediatrică
  • Actualități în rinologia pediatrică
  • Patologia cronică a faringelui
  • Malformațiile în practica orl
  • Managementul căilor aeriene la copil

Creditare EMC

Participanţii la conferința, vor primi post eveniment certificat de participare și credite EMC.
Primesc credite EMC (educație medicală continuă) numai medicii primari, specialiști și rezidenți membri ai CMR și care dețin numar CUIM (cod unic de identificare al medicului).

Va rugam sa introduceti codul CUIM in formularul de Inregistrare pentru a se putea credita participarea dumneavoastra la eveniment.

Acordarea creditelor per participant este condiționată de orele efective de prezență în sala de conferință.

Certificatul se descarcă accesând contul dvs de utilizator – utilizați adresa de email și parola primită la înregistrare pentru logare.

Events and conferences


mihaela@logosconsult.eu
Mobile:+(4) 0722510567

Organizator: https://orlpediatrie2022.ro/ro/