Al VI - lea Congres al Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila București, 2018

Afisari: 2655

In perioada 7-9 iunie 2018, Universitatea de Medicina si Farmacie Carol Davila Bucuresti organizeaza cel de-al saselea Congres Stiintific cu participare internationala. Prestigiosi profesori universitari si cercetatori de nivel mondial vor prezenta noutatile din domeniul medical, alaturi de reputati academicieni si profesori universitari din Romania.

Loc de desfasurare: Palatul Parlamentului

Ecusoanele se vor ridica pe parcursul zilei de luni, joi, 7 iunie, până la orele 17.30 și vineri, 8 iunie, până la orele 14.00.

Înscrierea online nu garantează obținerea punctelor EMC. Acestea vor fi acordate numai pe baza prezenței fizice la cel puțin 75% din sesiunile științifice, conform regulamentului CMR, și în urma scanării ecusonului la intrarea în fiecare sală de Congres.

Diplomele se vor elibera exclusiv online, pe baza informațiilor de pe ecuson (username și parolă), începând de sambata, orele 14.00.

Va rugam sa va prezentati pentru ridicarea ecusonului cu codul de parafa, carnetul de student sau o dovada care sa ateste ca profesati in domeniul medical.

Eveniment creditat cu 14 credite Educație Medicală Continuă de Colegiul Medicilor din România, 24 ore de Educație Farmaceutică Continuă de Colegiul Farmaciștilor din România și 24 ore de Educație Medicală Continuă de Colegiul Medicilor Dentiști din România.

Universitatea de Medicina si Farmacie Carol Davila Bucuresti este una dintre cele mai dinamice si reputate institutii de invatamant superior de profil din Romania. Prin intermediul proiectelor derulate, Universitatea Carol Davila continua sa formeze medici de exceptie si cadre didactice valoroase, care activeaza in cele mai renumite clinici si spitale. Construirea unei comunitati academice bazate pe cunoastere, comunicare, deschidere si eficienta constituie emblema nucleului de educatie universitara medicala.

Calea de Acces

ACCESUL AUTO ESTE RESTRICTIONAT, VA RUGAM SA FOLOSITI MIJLOACELE DE TRANSPORT IN COMUN.

Organizator: http://www.congresumf.ro/