„Bune practici pentru o bătrânețe frumoasă”, cel mai longeviv eveniment dedicat specialiștilor din domeniul senectuții 2024
Afisari: 785Conferința națională „Bune practici pentru o bătrânețe frumoasă”, un eveniment de referință pentru specialiștii din domeniul senectuții, ajuns la a VIII-a ediție, va avea loc marți, 1 octombrie 2024, la Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București, începând cu ora 10:00. Înscrierile sunt acum deschise pe pagina web oficială a conferinței.
În România, conform ultimului recensământ, populația rezidentă*[1] de vârstnici peste 65 de ani depășește 3,7 milioane de persoane, iar aproape 1,9 milioane dintre acestea nu au un partener de viață, luptându-se cu singurătatea.
Organizată de Fundația Regală Margareta a României, conferința își propune să abordeze provocările actuale cu care se confruntă persoanele vârstnice din România, precum și să promoveze soluții inovatoare și eficiente pentru îmbunătățirea calității vieții acestora.
Evenimentul va reuni peste 120 de specialiști din întreaga țară, care activează în instituții publice și ONG-uri în domeniul serviciilor sociale, serviciilor medicale și de suport sau în companii cu obiective de responsabilitate socială, precum și seniori care inspiră prin atitudinea și mentalitatea lor.
De asemenea, experți în domeniul senectuții din țară și din străinătate vor împărtăși cele mai recente statistici, provocările și măsurile guvernamentale actuale în domeniul protecției persoanelor vârstnice. Se vor discuta nevoile seniorilor, evidențiate de linia telefonică gratuită Telefonul Vârstnicului, care a înregistrat recent 100.000 de convorbiri în aproape 9 ani de activitate. Vor fi prezentate soluții inovative și eficiente, atât la nivel național, cât și internațional, atât pentru seniorii cu diverse grade de dependență, cât și pentru seniorii care pot beneficia de oportunități de implicare activă în comunitate. Imaginea seniorilor în mass-media va fi analizată din perspectiva stereotipurilor și a realității, iar specialiști din domeniul asistenței sociale pentru seniori și al îmbătrânirii active vor trage concluziile din aceste interacțiuni și schimburi de idei.
În a doua parte a zilei, seria de acțiuni dedicate Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice va continua cu un Concert de muzică clasică dedicat seniorilor, susținut de bursierii programului Tinere Talente al Fundației în Sala Media a Teatrului Național București. Acest concert, destinat unui număr de 120 de vârstnici sprijiniți prin proiectele sociale ale Fundației și ale altor cinci organizații din București, are ca obiectiv combaterea singurătății și încurajarea participării la viața socială și culturală.
Totodată, în cadrul expoziției „InterGenerații” din foaier, va fi prezentată colecția de lucrări de arte vizuale Jurnal de Viață, realizată de tineri artiști din programul Tinere Talente, inspirată de poveștile de viață ale seniorilor. Vor fi expuse și instantanee fotografice surprinse în Centrele Generații din țară, unde seniorii acționează ca voluntari pentru copiii din familii defavorizate
Pentru informații suplimentare despre eveniment, înscrieri, speakeri și agendă, vă invităm să vizitați pagina evenimentului. Locurile sunt limitate.
Context demografic național și european
Conform datelor ultimului recensământ din 2021, populația rezidentă a României numără 19.053.815 de persoane. Dintre acestea, 3.726.380 sunt de 65 de ani și peste, respectiv 19.6% din populația rezidentă a țării. 1.377.634 sunt văduvi, 245.631 sunt necăsătoriți, iar 261.219 sunt divorțați.
Conform datelor Institutului Național de Statistică: La 1 ianuarie 2024 populația după domiciliu*[2] era de 21.833.200 de persoane, în scădere cu 0,5% față de 1 ianuarie 2023. 18.2% o reprezintă persoanele de 65 ani și peste, adică 3.966.000. Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat, populaţia vârstnică de 65 ani și peste depășind cu peste 27,5% populația tânără de 0-14 ani (3966 mii față de 3110 mii persoane). Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 122,0 la 1 ianuarie 2023 la 127,5 persoane vârstnice la 100 persoane tinere la 1 ianuarie 2024.
La nivelul Uniunii Europene, la 1 ianuarie 2023, persoanele în vârstă de 65 de ani și peste reprezentau 21.3% din populația UE, față de 21.1% în 2022, subliniind o tendință similară de îmbătrânire la nivel european.
Sponsori: Fundația Vodafone în România, Johnson Wax, Compania Națională “Loteria Română”, Hochland România, Fundația Bosch România, Zentiva România, Johnson & Johnson România, Dedeman, Fundația TELUS International Romania Community Board, Olympus Foods Romania
Sponsori in-kind: City Grill, Lăptăria cu Caimac, Editura Niculescu
Partener: Teatrul Național ”I.L Caragiale” București
Parteneri media: Radio Trinitas, AGERPRES, Nine O’Clock, DC News, Ziarul News, Viața Medicală, mediaTRUST România
Asociații partenere în comunicare: Asociația 4Change, SenioriNET
*[1] a nu se confunda populaţia rezidentă - populația de facto a României recunoscută internațional cu populaţia după domiciliu! (vezi Precizările Metodologice)
*[2] a nu se confunda populaţia după domiciliu cu populaţia rezidentă - populația de facto a României recunoscută internațional! (vezi Precizările Metodologice)