CONFERINȚA DE MEDICINA FAMILIEI - "Echilibrul delicat între stiintă, artă și comunicare" 2024
Afisari: 1816Perioada: 27 - 30 martie 2024, Bucuresti
Dragi colegi,
Titlul conferinței noastre merită o atenție mai mare, cu toate că nu este deloc nou. Este în preajma noastră de mulți ani, așa că astăzi, când împlinește zece ani, a venit timpul să vorbim despre el.
L-am decis împreună cu colegii mei din conducerea Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov într-o toamnă mohorâtă, marcată de neînțelegeri, mesaje acide, comunicate belicoase și pancarte, când plănuiam printre „gloanțe” verbale activitatea noastră profesională care trebuia să continue.
Am vrut să restrângem într-o sinteză de afiș, ce facem și ce suntem: Medicina de familie - ca o specialitate care adună în ea extrem de multe elemente ce pun pacientul în echilibru, făcând un scut în jurul lui. Medicul de familie este cel care face legătura între pacient și restul sistemului și încearcă să-l ajute să mențină un echilibru atât în relația lui medicală cu restul sistemului, cât și în relațiile lui sociale. Este cel care îl ghidează și îl integrează, împreună cu pornirea lui prin viață, cu suferința și cu vindecările lui, cu spaimele, bucuriile, riscurile și cu drumul cel mai de pe urmă.
Apoi am descoperit mesajul puternic pe care pietrele multicolore puse una peste alta, în totem, găsesc echilibrul perfect unde piesă cu piesă nu ar fi posibil: o muncă de bijutier alocă fiecărei pietre o poziție perfectă și un balans inegalabil împreună cu suratele ei. Fiecare este pusă în valoare, una fără celelalte nu pot exista, ca un ceas mecanic în care șirul rotițelor zimțate ține ca un căpăstru zbaterea secundelor fără nicio abatere.
Fiecare dintre noi este mâna care creează acest echilibru. Fiecare oră pe care o petrecem citind sau învățând ceva din cartea vieții pacienților noștri este o oră de știință curată, cu dovezi de netăgăduit, iar după ce toate se vor fi așezat foiță de aur peste foiță de aur în mintea noastră, fiecare minut în care ce s-a creat în creuzetul scoarței noastre e dat înapoi în fiecare zi este arta de a fi medic de familie.
Aici, în casa noastră, vă chemăm să înnoim mereu rotițele, foițele, să așezăm alte cărămizi și să creem noi balanțe. Ne întoarcem unii lângă alții, ca altădată, totuși alții, cu experiențe noi, despre care trebuie să vorbim.
Colegii mei Adela, Cătălina, Cosmina, Cristian, Daciana, Daniela, Mihaela, Mircea, Nana, Rodica, Adina, Angela, și cu mine vă așteptăm cu brațele deschise să ne revedem după trei ani de așteptare!
Sandra Alexiu, Președinte AMFB
Coordonatorul conferinței
Conferința beneficiază de credite EMC acordate de Colegiul Medicilor din România si de credite EMC acordate de OAMMR
Pentru inregistrare click AICI.
Operator conferinta
Logos Consult
Str. Frederic Chopin nr. 17 , București, Sector 2
Email: office@logosconsult.eu
Web: www.logosconsult.eu