Conferinta Grupurilor de Lucru 2018 al SRC
Afisari: 3508Dragi Colegi,
Bine ați venit la Conferinţa Naţională a Grupurilor de Lucru ale Societăţii Române de Cardiologie, Sibiu, 10-12 mai 2018!
Ediția 2018 este organizată de către Grupurile de Lucru de Ateroscleroză și Aterotromboză, de Cardiologie Intervențională, de Cardiologie Preventivă și Recuperare Cardiovasculară, de Cardiologie de Urgență și de Cardiopatie Ischemică. Fiecare dintre aceste grupuri de lucru au organizat câte patru sesiuni științifice. Acestor sesiuni li se adaugă sesiunea celor cinci Grupuri de Lucru non-organizatoare care, ca și în ultimii ani, se anunță extrem de atractivă, fiind practic o sesiune de „Up-to-date” în cardiologie. În plus, în program se alătură sesiunile Clubului Tinerilor Cardiologi, ale secțiunii Asistenților Medicali, sesiunea de „State-of-the-art”, precum și sesiuni organizate în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila și cu Academie de Științe Medicale a României.
Noutățile principale ale acestei conferințe ar fi: (1) orientarea către problemele de practică medicală, sălile de la Hotelul Continental fiind dedicate prezentării de cazuri clinice comentate, în sistem interactiv; (2) existența unui curs de imagistică cardiovasculară pentru medicul practician; (3) existența unei sesiuni dedicate sfaturilor privind dezvoltarea profesională a tinerilor cardiologi; (4) existența unei sesiuni „State-of-the-art”. Totodată, reluăm oferirea în mod gratuit tuturor participanților a Compendiului de Ghiduri ale Societătii Europene de Cardiologie, tradus în limba română.
Tot ca o noutate, anul acesta am inclus cursurile în programul conferinței, în acest fel programul începand joi dimineață. Singurul curs pre-conferință a rămas Cursul de Inițiere în Resuscitare Cardiorespiratorie, care se va desfășura la Casa Inimii pe bază de pre-înscriere. Totodată, am decis reducerea programului din ultima zi, în așa fel încât conferința să se încheie sâmbătă, la ora 14.00.
O altă premiera o va constitui și distributia pe e-mail la sfârșitul fiecărei zi de conferință a unui newsletter conținând noutățile prezentate în fiecare dintre cele patru săli, precum și implicațiile lor pentru practica clinică curentă. Vom continua și realizarea unor interviuri scurte, informative, cu principalii invitați străini, precum și cu președinții Grupurilor de Lucru organizatoare. Toate acestea vor putea fi urmărite pe CARDIOPORTAL. Și în acest an vor fi prezente tradiționalul Cros al Cardiologilor (sâmbătă, 12 mai), precum și Cina Festivă oferită de către Societatea Română de Cardiologie vineri, 11 mai, la restaurant Dobrun.
Întregul program științific și social este rezultatul eforturilor unei echipe experimentate care reunește membri ai Comitetului Științific, ai secretariatul SRC și ai Companiei Media Med Publicis, cu sprijinul generos al unui număr mare de companii farmaceutice. Tuturor, Societatea Română de Cardiologie le mulţumește și le este recunoscătoare!
Vă aşteptăm cu drag!
Prof. Dr. Dragoș Vinereanu, Preşedinte SRC
Conf. Dr. Ovidiu Chioncel, Secretar SRC
Perioada: 10-12 mai 2018
Sediile Conferintei: Hotel Ramada si Hotel Continental, Sibiu
Limba oficiala: Romana
Acreditare: Conferinta este creditata cu ore de Educatie Medicala Continua de Colegiul Medicilor din Romania.