Conferința Internaționala ABA - Editia a VIII-a, 2019
Afisari: 1920
A VIII-a ediție a Conferinței Internaționale ABA se va desfasura in perioada 12-14 aprilie, la UNIVERSITATEA ROMANO-AMERICANA, București
Pentru al optulea an la rând, Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată (ATCA) și Asociația Help Autism, două dintre cele mai mari organizații din România dedicate recuperării copiilor cu autism, aduc la București lectori români și internaționali de prestigiu, din dorința de a oferi răspunsuri la provocările specialiștilor, cadrelor didactice și părinților în procesul de recuperare a copiilor cu Tulburări de Spectru Autist.
Conferința Internațională ABA rămâne, și la cea de-a opta ediție, cel mai important eveniment din Sud Estul Europei dedicat terapiei comportamentale aplicate, cu peste 20 de lectori din Statele Unite ale Americii, Grecia, Marea Britanie, India și România și peste 500 de participanți așteptați.
Înscrierile pentru ediția 2019 sunt deschise pe site-ul evenimentului, conferinta-aba.ro, iar până pe data de 28 februarie se beneficiază de un tarif preferențial, cu reducere. Pentru a facilita prezența studenților și părinților interesați într-un număr cât mai mare, la fel ca în anii anteriori, organizatorii au pregătit reduceri pentru aceste categorii de participanți.
În premieră în acest an, cadrele didactice din învățământul general se pot înscrie exclusiv pentru a asista la un workshop dedicat lor, în care pot deprinde tehnici specifice pentru integrarea copiilor cu nevoi speciale în școală și în societate. Prelegerea cu titlul „Promovarea generalizării si menținerii schimbării comportamentale” va avea loc în cea de-a doua zi a evenimentului și va fi susținută de William Heward Ed. D, BCBA, Profesor Emerit Universitatea Ohio, SUA.
Un alt moment cheie al Conferinței va fi prezentarea susținută de Peter Gerhardt, Pd. D, BCBA, director executiv Epic School New Jersey, un specialist cu peste 35 de ani de experiență în utilizarea principiilor Teoriei comportamentale Aplicate în sprijinul adolescenților și adulților cu TSA. Lucrarea prezentată la București, „Dezvoltarea și identificarea abilitaților necesare în cazul adulților cu TSA. Maturitatea începe odată cu perioada preșcolară”, descrie o imagine generală pentru câteva intervenții și proceduri care abordează deficitul de rezultate în cazul adulților, printr-o mai bună înțelegere a legăturilor dintre abilitățile dobândite în perioada preșcolară, școala primară, gimnaziu, liceu și cele care se dobândesc la maturitate.
Conferința este acreditată în România de către Colegiul Psihologilor și Colegiul Medicilor, iar la nivel internațional, de către Behavior Analyst Certification Board cu:
- 10 credite pentru prezentarea unei lucrări
- 5 credite pentru participare în calitate de psihologi
- 17 credite acordate medicilor pentru participare
- până la 20 de credite pentru audierea lucrărilor pentru specialiștii ABA cu acreditare BCBA
Înscrierile se pot face
pe site-ul http://conferinta-aba.ro/inscriere/, până la data de 10 aprilie, iar
înscrierile până la data de 28 februarie beneficiază de tarif early bird.
Participanții pot alege să se înscrie pentru primele două zile, adresate mai ales specialiștilor care folosesc metoda ABA, pentru ziua trei, dedicată în special părinților, cadrelor didactice și personalului medical, pentru workshop-ul adresat cadrelor didactice sau pentru toate cele trei zile ale evenimentului.
Despre organizatori:
De 9 ani, Asociația Help Autism se implică activ în derularea de programe de conștientizare a autismului, diagnostic precoce și intervenție timpurie pentru copiii cu autism. Pe lângă activitatea susținută în schimbarea statutului autismului în România, asociația sprijină, prin programe de recuperare, peste 500 de copii diagnosticați cu TSA, oferă servicii de terapie în cadrul celor 4 centre din București și Suceava, parteneriatelor public-private cu Direcțiile de Asistență Socială și Protecția Copilului și la domiciliu, desfășoară cursuri de formare în terapie ABA, cursuri gratuite pentru informarea cadrelor didactice, workshop-uri și ședințe de consiliere pentru părinți.
Înființată în 2008, Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată – cunoscută ca ATCA, s-a stabilit rapid ca standard profesional în România prin serviciile de formare a terapeuților ABA și prin rezultatele remarcabile în programele de intervenție pentru copiii cu tulburări din spectrul autist. Președintele ATCA, Anca Dumitrescu, este primul analist comportamental acreditat BACB din România. ATCA oferă servicii de recuperare în cele 2 centre din București pentru 170 copii cu tulburări din spectrul autist, a format peste 1000 de terapeuți la nivel național și internațional, a instruit peste 1000 de cadre didactice și părinți la nivel național. Din 2015, ATCA este acreditată ca provider de servicii de formare continuă (ACE provider tip 2) de către BACB – singura instituție ce acreditează practicienii ABA în lume.