Conferința Internațională privind Intervenția Timpurie la Copilul cu Surdocecitate sau Deficiențe Senzoriale Multiple
Afisari: 2016
Conferința Internațională privind Intervenția Timpurie la Copilul cu Surdocecitate sau Deficiențe Senzoriale Multiple este organizată de către Fundația Sense Internațional România ca parte a proiectului Intervenția timpurie la nou-născuții cu deficiențe senzoriale multiple din România – o abordare unică și inovativă inițiată de societatea civilă, derulat în perioada august 2013 – iulie 2016.
Proiectul este co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeana extinsă, Fondul Tematic pentru Participarea Societății Civile, Schema de grant pentru ONG-uri – Componenta Social.
SCOPUL CONFERINȚEI
Scopul acestei conferințe este acela de a facilita întâlnirea specialiștilor și a factorilor interesați și implicați în intervenția timpurie la copilul cu surdocecitate sau deficiențe senzoriale multiple.
Dorim să marcăm importanța extraordinară a identificării cât mai timpurii a copiilor cu deficiențe senzoriale, precum și promovarea modalităților diferite de intervenție specializată.
TEMELE CONFERINȚEI
• Depistarea deficienței senzoriale auditive la naștere
• Diagnosticarea problemelor de vedere la nou-născut și copilul mic
• Implicațiile deficienței senzoriale la nou-născut
• Rolul intervenției timpurii la nou-născut
• Rolul echipei multidisciplinare
• Părintele - resursă cheie în reabilitarea copilului său
• Comunicare
• Educație senzorială și cognitivă
• Orientare, mobilitate și stimulare motorie generală
INVITAȚI SPECIALI
Specialiști români și străini în domeniul surdocecității, intervenției timpurii, audiologiei, oftalmologiei, neonatologiei.
Reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării Științifice, ai Ministerului Sănătății, ai Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, ai Ministerului pentru Consultare Publică și Dialog Civic (urmează a fi confirmat)
Reprezentanți ai Ambasadei Elveției (urmează a fi confirmat)