Conferința de medicina familiei cu participare internațională 2026
Afisari: 94"Echilibrul delicat între stiintă, artă și comunicare"
25 - 28 martie 2026, Bucuresti
Conferința este în curs de creditare EMC - Colegiul Medicilor din România și OAMMR

Dragi colegi,
Nici nu ne vine să credem cât de departe am ajuns!
Suntem consecvenți ideii de întâlnire într-un mediu profesional, dar prietenos. Recent am fost la o piesă de teatru la sala Amfiteatru a teatrului Național și mi-am amintit de prima noastră ediție, cât de mult ne-am schimbat și prin câte evenimente am trecut împreună! Cu bune și rele, astăzi suntem aceiași oameni, cu aceleași pasiuni și preocupări, cu mai multe fire albe – unii dintre noi – sau cu mai puțini prieteni, pentru că unii dintre ei ne-au părăsit.
Ceea ce este însă minunat și firesc este că suntem înconjurați de tineri. Astăzi Asociația Medicilor de Familie București – Ilfov are un reprezentant regional pentru tineri MF care continuă munca celor din urmă, sesiuni dedicate în Conferință și activitățile locale, întâlniri profesionale împreuna cu medicii lor îndrumători și cu coordonatorii de rezidențiat. Ne clădim viitorul ca niște părinți responsabili care speră să lase în urmă prieteni noi, mai tineri.
Ediția din acest an nu va omite atelierele practice, semnul distinctiv al Conferinței noastre, totdeauna intens solicitate, semn că venim dintr-o specialitate medicală foarte apropiată de oameni, unde se estompează rigorile legislative și protocolare și se personalizează fiecare consultație.
Medicina de familie, pe lângă definițiile lungi și complexe pe care le citim, pe lângă obiectivele care ne sunt impuse și care sunt verificate de experți din afara practicii noastre, rămâne casa noastră unde locuiește vorba bună și inima care bate. Din casa noastră vă chemăm să întâmpinăm primăvara cu haine noi!
Vă invit să ne revedem la o nouă ediție a conferinței, ediție care nu s-ar putea desfășura fără ajutorul echipei AMFB formată din Adela, Cătălina, Cosmina, Cristian, Daciana, Daniela, Mihaela, Mircea, Nana, Rodica, Andra, Adina, Angela, alături de colaboratorii noștri nelipsiți, Veni, Dragoș, Mihaela, Cristi & Cristi și echipele lor tehnice inegalabile.
Vă așteptăm alături de noi la o nouă ediție a Conferinței de Medicina Familiei ce are loc întotdeauna în ultima săptămână din martie!
Sandra Alexiu
Președinte AMFB
Coordonatorul conferinței


























