Congresul multidisciplinar “Impreuna construim excelenta”, editia a X-a, 2024
Afisari: 964Sub egida Clubului Regal al Medicilor, Asociația Română de Chirurgie Endoscopică (ARCE) organizează cea de-a X-a ediție a Congresului Multidisciplinar “Împreună construim excelența”, un eveniment de referință pentru comunitatea medicală. Acesta va avea loc între 10 și 12 octombrie 2024 la Novotel Bucharest City Center și va reuni specialiști din peste 20 de discipline medicale, oferind o platformă pentru schimbul de idei, inovații și formare continuă.
Forum de elită pentru profesioniștii din sănătate
Congresul va aduce împreună experți din diverse domenii, inclusiv obstetrică-ginecologie, chirurgie generală, imagistică, neonatologie, ORL, oftalmologie, cardiologie, oncologie ș.a. Evenimentul va fi condus de doi președinți de prestigiu, Prof. Univ. Dr. Cătălin Copăescu și Conf. Univ. Dr. Dan Ioan Ulmeanu, care vor ghida discuțiile și prezentările pe teme de actualitate și provocări din medicina contemporană.
Simpozioane pre-congres
Pe 10 octombrie 2024, participanții vor avea ocazia să se înscrie la două simpozioane pre-congres: “Responsabilitate vs. medicină defensivă (II)” și “EEG de amplitudine integrată în evaluarea nou-născutului cu risc”. Înscrierile la simpozioanele pre Congres se fac separat, pentru fiecare eveniment în parte. Simpozioanele sunt creditate separat de către Colegiul Medicilor din România.
Înscrieri și participare
Congresul este dedicat exclusiv profesioniștilor din domeniul medical, care pot participa la sesiunile tematice după ce se înregistrează conform specialității vizate. Fiecare participant trebuie să se înregistreze o singură dată, având astfel acces la toate sesiunile relevante. Mai multe detalii despre program și înscrieri sunt disponibile pe pagina oficială a congresului: https://www.clubulregal.ro/event/congresul-multidisciplinar-impreuna-construim-excelenta-editia-a-x-a/
În premieră, sesiune specială de ortopedie
În aceeași perioadă, dar în sesiune separată, se va desfășura cursul în limba engleză cu tema ESSKA-EKA New Technologies in Knee Preservation and Replacement, care va avea loc în perioada 11-12 octombrie 2024. Evenimentul va fi creditat cu puncte EMC la nivel European - European Accreditation Council for Continuing Medical Education. Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina oficială a cursului: https://www.clubulregal.ro/event/new-technologies-in-knee-preservation-and-replacement/
“Congresul Împreună construim excelența, ajuns deja la cea de-a X-a ediție, oferă o oportunitate unică pentru specialiștii din sănătate de a se conecta, de a învăța și de a-și împărtăși experiențele în cadrul unui forum de prestigiu internațional”, declară organizatorii.
Înscrierile sunt deja deschise la acest eveniment de prestigiu, iar mai multe informații despre vorbitori și program vor fi disponibile în perioada care urmează. Toate detaliile pot fi consultate pe pagina dedicată congresului.