Sănătatea mintală, dincolo de teorie - la SAD
Afisari: 861Dragi colegi!
Vă invităm să faceți parte din echipa de peste 400 de specialiști (medici, farmaciști, asistenți medicali și membri OBBCSSR) care se vor alătura celei de-a XVI – a ediții a Conferinței Stresul, Anxietatea și Depresia - „Tensiune și conexiune” în perioada 3-4 noiembrie 2023, online pe ZOOM.
Sâmbătă 4 noiembrie sunteți invitați la sesiunea de dezbatere „Interzis, ilegal, consecinte” unde vă puteți exprima opiniile, sugestiile și experiențele personale.
Minte sănătoasă în corp sănătos. Mulți am copilărit cu acest slogan. A urmat o pandemie, cu consecințe asupra fizicului și psihicului, ce vor fi probabil mult timp analizate. Au apărut voci noi care au susținut că ne ocupăm prea mult de partea psihică și că ar fi să ne gândim mai întâi la sănătatea fizică. Care este adevărul și ce avem de făcut? Adepții “echilibrului” ar sugera poate să le abordăm simultan. Însă cum putem face asta, practic?
De ce ne întâlnim?
Pentru că – așa cum discutam și la edițiile precedente – avem nevoie să cunoaștem pe cei care schimbă în bine viața pacienților și colegilor. Pe cei care reușesc să gestioneze lucrurile, să se organizeze, să prevină, să trateze, să dea din energia, calmul și cunoștințele lor către alții.
Așa cum facem mereu, avem în program temele sugerate de dvs. și așteptăm cu interes să vă cunoaștem opiniile și să învățăm unii de la alții.
Ne vor oferi perspectivele proprii:
Coordonator științific: prof. univ. dr. Mirela Manea – medic primar psihiatrie – Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, București
Asist. univ. dr. Lucia Emanuela Andrei – medic specialist psihiatrie pediatrică, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, București
Procuror Simona Anghel – București
Dr. Florian Antonescu – medic primar neurologie, Institutul Național de Neurologie și Boli Neurovasculare, București
Asist. univ. dr. Mihai Bran – medic specialist Psihiatrie și psihoterapeut, Spitalul Clinic Colțea, București
Dr. Elena Coman – medic primar psihiatrie – Coordonator camera de gardă de la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, București
Dr. Gabriel Diaconu – medic specialist psihiatrie, Clinica Mind Care, București
Dr. Ana Faca – medic primar dermato-venerologie, Clinica Neodermaskin Ploiesti
Dr. Armand Frasineanu – medic primar neurologie, Spitalul Clinic Colentina
Dr. Bogdan Gheorghe – medic, Agenția Națională Antidrog, București
Dr. Sever Gulea – medic specialist psihiatrie, Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof Dr Alexandru Obregia Bucuresti
Șef lucr. dr. Maria Mirabela Manea – medic primar neurologie, Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare, Bucureşti
Dr. Lucian Paziuc – medic primar psihiatrie, Spitalul de Psihiatrie, Campulung, Suceava
Dr. Bogdan Smeu – medic primar chirurgie generala, Ponderas Hospital
Conf. univ. dr. Radu Ciprian Țincu – medic primar ATI și specialist toxicologie, Top-Derm Clinics, București
Vom discuta despre (dar nu exclusiv):
- Cum putem susţine eficient recuperarea pacienţilor cu deficit cognitiv
- Provocările actuale ale adolescenței - identificarea și tratarea tulburărilor emoționale
- Actualități în diagnosticul și tratamentul Encefalopatiei Wernicke Korsakoff
- Neurotoxicitatea indusa de etanol
- O alegere, multiple posibilități în tratamentul depresiei
- Cum răspunde pielea în condiții de stres și anxietate
Evenimentul este creditat cu 16 EFC pentru farmaciști, 16 EMC pentru membrii OBBCSSR si în curs de creditare pentru medici și asistenți.
Taxa de participare cu reducere este 200 lei pentru medici, farmaciști și membrii OBBCSSR și 100 lei pentru asistenți și se poate achita până la data de 18 octombrie inclusiv, după această dată taxele sunt 250 lei respectiv 150 lei. https://houston.ro/taxe-sad/
Pentru înscriere accesați linkul: https://houston.ro/inscriere-sad/ sau vă puteți înscriere prin telefon la numărul 0756 030 372 – Andra Bumbac.