Marea majoritate a revendicărilor medicilor reflectă cauze importante pentru care este afectat grav accesul pacienților la servicii medicale. Problemele medicilor generează probleme pacienților.
De prea mult timp activitatea profesională a medicilor noștri este împovarată de o birocrație stufoasă și absurdă care afectează timpul necesar ce trebuie acordat pacienților.
Deficientele de legislație duc la imposibilitatea de a oferi medicația și investigațiile medicale necesare.
Nu este firesc ca erorile legislative să ducă la imputări către medici pentru faptul că s-au oferit rețetele necesare pacienților. Este știut faptul că în spitale pacienții nu beneficiază de tot ce le este necesar. Este cunoscut faptul că în multe zone din țară este un deficit important de specialiști din multe specialități medicale. Este cunoscut faptul că sistemul informatic al CNAS funcționează cu multe erori și cu multe sincope, îngreunând gestionarea activității.
De ce sunt penalizați și demotivați medicii pentru toate astea ?
În multe cazuri, demotivarea apare și prin faptul că medicii de familie își susțin financiar cabinetele, cu toate cheltuielile aferente, că finantarea este modestă, că taxele au crescut, că veniturile lor au scăzut.
Pana când "prioritatea sănătății" va fi doar o vorba pe hartie si un slogan în dezbaterile publice?
Așadar, vom fi alături de medicii noștri, le vom întelege acțiunile, îi vom susține, îi vom respecta.
Atât pacienții cât și personalul medical din România merită mai mult respect din partea decidenților.
Vasile Barbu
Presedinte, Asociatia Nationala pentru Protectia Pacientilor