None
Congresul SEERSS de la Bucuresti, moment de referinta pentru chirurgia robotica internationala
In perioada 29-31 octombrie 2015, la Bucuresti, a avut loc, in premiera in Romania, Congresul International de Chirurgie Robotica al Societatii Sud-Est Europene de Chirurgie Robotica (South East European Robotic Surgery Society - SEERSS), prezidat de Prof. Dr. Irinel Popescu si care a reunit un numar de 300 de participanti.
Peste 100 de conferentiari, mari nume ale chirurgiei nationale si internationale, au sustinut prezentari de larg interes din chirurgie, urologie, ginecologie etc. Din strainatate, il amintim pe Prof. Dr. Konstantinos Konstantinidis (pionierul chirurgiei robotice in Grecia si presedintele Societatii Sud-Est Europene de Chirurgie Robotica) care a prezentat istoricul dezvoltarii chirurgiei in sud-estul Europei si o bogata experienta in abordarile mai variate ale chirurgiei generale, dar si pe Prof. Dr. Richard Satava care a conferentiat atat despre stadiul actual al tehnologiilor avansate in chirurgie, cat si despre directiile ulterioare de dezvoltare.
Din Romania, au prezentat colective de la Institutul Clinic Fundeni (Prof. Dr. Irinel Popescu, Conf. Dr. Catalin Vasilescu, Dr. Victor Tomulescu), de la Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca (Prof. Dr. Ioan Coman, Prof. Dr. Nicolae Contantea), de la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta “Pius Brinzeu” Timisoara (Prof. Dr. Fulger Lazar, Prof. Dr. Ciprian Duta), de la Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central (Col. Dr. Florin Savulescu) si de la Spitalul Clinic de Urgenta Prof. Dr. Agrippa Ionescu (Dr. Alecu Lucian). Subliniem ca unul dintre obiectivele evenimentului l-a constituit educatia medicala a viitorilor specialisti, programul stiintific al Congresului SEERSS 2015 continand si o importanta sesiune dedicata studentilor, care s-a bucurat de o numeroasa participare.
Ministrul Sanatatii, Dr. Nicolae Banicioiu si Presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, Dr. Vasile Ciurchea, prezenti la ceremonia de Deschidere Oficiala a evenimentului, au dat asigurari ca, in prezent, exista o preocupare la nivelul acestor institutii pentru identificarea de solutii pentru a finanta programul de chirurgie robotica in Romania. De asemenea, presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj de sustinere a acestei chirurgii de varf, subliniind ca investitia in sistemul de sanatate reprezinta, de fapt, o investitie in viitor.
Chirurgia robotica reprezinta un mare pas inainte fata de chirurgia laparoscopica datorita unei ergonomii mai bune pentru chirurgie, vizibilitatii operatorii mai bune, instrumentelor chirurgicale mai fine si mai precise si, mai ales, datorita unui sistem informatic performant a carui dezvoltare in viitor va conduce la rezultate chirurgicale din ce in ce mai bune cum ar fi posibilitatea integrarii imagisticii cu actul operator sau executarea unor timpi operatori exclusiv de catre robot. Dezvoltarea sistemelor de transmisiune la distanta va putea face posibila dezvoltarea telechirurgiei la o scara mult mai mare decat in prezent. Finantarea chirurgiei robotice in tara noastra este in continuare un subiect deschis, dar in majoritatea tarilor in care se practica acest tip de chirurgie, s-au gasit solutii.
Congresul SEERSS 2015 a relevat cu succes faptul ca experienta medicala nationala a devenit superpozabila celei internationale si, conform aprecierilor participantilor, evenimentul a reprezentat expresia cea mai autentica a unei manifestari de inalt nivel stiintific care, indubitabil, va inlesni elaborarea strategiilor viitoare in domeniul chirurgiei robotice.
Congresul SEERSS 2015 a fost organizat cu sprijinul grupului SofMedica, reprezentantul Intuitive Surgical in sud-estul Europei, compania care produce robotul da Vinci.