30
None

Orice persoană ar trebui să cunoască măsurile de prim-ajutor

În perioada 3-4 iunie 2016medicii de familie din județele AB, BH, BN, CJ, HR, MS, SJ și SM sunt așteptați la simpozionul regional PRACTIC MF, organizat la Hotel Danubius, din Sovata. Ediția 15 va fi coordonată științific de Prof. Univ. Dr. Nicolae Calomfirescu, medic primar urolog.

Prin formatul evenimentelor Practic MF Houston încearcă să faciliteze și să încurajeze comunicarea între medicii cu specialitatea medicină de familie și cei din alte specialități. Alături de Prof. Calomfirescu vor mai susține teme: Dr. Gheorghe Haber, președinte Asociația Medicilor de Familie Alba, Dr Remus Șipoș, președinte Asociația Medicilor de Familie Mureș, Conf. Univ. Dr Monica Târcea-medic nutriționist, decan al UMF Târgu Mures, Șef Lucrări Dr Edith Szekely- Microbiolog, UMF Tg Mures, Șef Lucrări dr. Corina Ureche, Sef lucrari dr Lavinia Duică, dr Sorin Lesnic-medic legist și Şef Lucrări dr. Adela Golea, medic șef Unitatea Primiri Urgențe Smurd, Spitalul clinic județean de urgență Cluj.

Unul dintre subiectele de pe agenda evenimentului se referă la urgențele și măsurile de prim-ajutor care se impun în astfel de cazuri. "Orice persoană trebuie să cunoască măsurile minime de urgență care trebuie aplicate, atunci când se impun. Sunt de părere că și copiii și adolescenții ar trebui să dețină informațiile de bază în acest domeniu. Iar acestea ar putea fi dobândite, în primul rând, în școală. Oricare dintre noi ar trebui să cunoască activitățile de resuscitare, spre exemplu", a declarat într-un interviu oferit Houston NPA, Șef Lucrări dr. Corina Ureche, titular curs „Măsuri de prim- ajutor”, la UMF Tg Mureșși lector în cadrul simpozionului.

Protocolul European de Resuscitare 2015 şi OMS recomandă instruirea populaţiei în vederea acordării primului ajutor de bază şi a comunicării cu dispeceratele integrate de urgenţă 112.

“Astfel, în cazul unei persoane cu  “lipotimie”, “colaps”, “cădere în stradă”,  martorul trebuie să meargă lângă  persoană şi să o întrebe ce s-a întâmplat. În absenţa răspunsului se apropie şi îl întoarce în decubit dorsal. Verifică dacă respiră. Daca nu respiră se strigă după ajutor, desface hainele la nivelul toracelui şi începe compresiunile (100/minut) la nivelul mijlocului sternului. În acest timp, trebuie sunat la 112 şi anunţat că au o persoană în stop cardio-respirator la care au început sau nu compresiunile toracice, precum şi adresa exactă. Dacă nu se cunosc manevrele de resuscitare se comunică cu dispeceratul şi se efectuează manevrele indicate. Nu se părăseşte persoana pana vine echipajul de salvare”, explică Şef Lucrări Dr Adela Golea, medic șef Unitatea Primiri Urgențe Smurd, Spitalul Clinic Judeţean de Urgență Cluj.

Ca urmare a propunerilor venite din partea medicilor participanți la Practic MF, în cadrul acestei ediții a simpozionului vor fi organizate şi 2 workshop-uri: unul susţinut de dr. Adela Goleape tema măsurilor de prim-ajutor si altul de dr Sorin Lesnic, pe tema malpraxisului.

Dr. Maria Szerac (CEO Houston NPA) a declarat:Ca organizatori de evenimente medicale încercăm să implicăm medicii de familie în toate acțiunile pe care le organizăm, indiferent că sunt dedicate în principal altor specialități medicale, pacienților, publicului larg sau presei. Nu se poate vorbi despre nicio patologie fără a lua în considerare rolul medicului de familie în prevenție, în stabilirea diagnosticului precoce, în tratament sau monitorizarea pacientului. Medicina de familie este o specialitate cu multiple provocări, care presupune abilități deosebite de comunicare și management, o specialitate care trebuie înțeleasă de către toți actorii din sistemul medical”.

Calendarul complet al proiectelor derulate de Houston se regăsește pe  www.houston.ro

Pentru mai mute detalii, nu ezitaţi să ne contactaţi:

Dana Dumitru, Manager Proiect

0722.585.995, dana.dumitru@houston.ro

Alte articole despre:

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha