Redactia Saptamana Medicala
Glaucomul este o boală oculară, apărută prin distrugerea progresivă a fibrelor nervului optic, responsabil de transmiterea informaţiilor de la ochi la creier. Afectarea acestui nerv cauzează restrângerea treptată a câmpului vizual, ducând în final la orbire. Boala are o evoluţie lungă, un rol important în evoluţia ei având presiunea intraoculară crescută.
Cele mai multe glaucomuri sunt cele primitive. Pentru Europa şi respectiv România, forma cea mai frecventă este glaucomul primitiv cu unghi deschis, dar există şi o altă formă, glaucom primitiv cu unghi închis, ambele fiind glaucomuri ale adultului.
Mai rar, există şi glaucomuri congenitale. Cu cât apar mai devreme, cu atât sunt mai grave, foarte mulţi dintre aceşti copii rămânând nefericiţi pentru toată viaţa.
Este indicat ca orice persoană care a depăşit vârsta de 40 de ani să-şi facă anual un control oftalmologic. Investigaţiile necesare pentru depistarea glaucomului la orice persoană este verificarea presiunii intraoculare şi fundul de ochi.
Care sunt factorii importanţi în controlul presiunii intraoculare în glaucomul primitiv cu unghi deschis?
Factorii de risc reprezintă acele condiţii care contribuie la apariţia unei boli. Există factori de risc ai creşterii PIO (vârsta, istoricul familial, rasa, arterioscleroză) şi factori de risc care duc la apariţia glaucomului (PIO crescută, lipsa autoreglării vasculare – hipotensiune arterială şi vasospasm, sexul feminin, miopia şi rasa).
Influenţa vârstei asupra glaucomului se explică prin creşterea PIO cu vârsta, prin creşterea numărului factorilor de risc de-a lungul vieţii şi prin pierderea de fibre nervoase în cursul procesului de senescenţă.
Ereditatea joacă un rol important, codul genetic determinând toleranţa presională a fiecărui individ. Lipsa autoreglării vasculare poate fi moştenită. Deci, persoanele cu istoric familial de glaucom necesită atenţie sporită din partea medicului. Nu este obligatoriu ca ei să sufere de glaucom, dar riscul este mai mare la membrii acestor familii.
Deşi nu există nicio diferenţă între femei şi bărbaţi în privinţa creşterii PIO, s-a constatat că femeile au un risc mai crescut de a dezvolta afectare glaucomatoasă la valori normale ale PIO, din cauza frecvenţei mai mari a vasospasmului.
Miopii au un risc ridicat de glaucom (primitiv cu unghi deschis) printr-o sensibilitate crescută a nervului optic şi prin tulburări de perfuzie oculară.
Pacienţii cu diabet şi boli vasculare au o predispoziţie mai mare să dezvolte glaucom, deoarece aceştia au o presiune mai mare intraoculară decât populaţia generală. De asemenea, ei au un risc mai mare de a dezvolta un glaucom secundar din cauza neovascularizaţiei, care apare şi blochează sistemul de drenare al umorii apoase (sistemul trabecular).
Ce e de remarcat la un pacient cu glaucom primitiv cu unghi deschis?
Boala nu doare, ochii nu-l supără decât foarte rar, defectele de câmp vizual pot fi determinate doar de oftalmolog. În concluzie, pentru diagnosticarea glaucomului rolul major îl are adresabilitatea pacientului la medic, dar şi nivelul de pregătire al medicului respectiv. Dacă boala este diagnosticată în perioada de debut, iar bolnavul este urmărit constant şi urmează sfaturile terapeutice, el trebuie să ştie că va avea vederea utilă toată viaţa. Glaucomul nu duce în mod constant la orbire. Duc la orbire glaucomurile depistate tardiv şi cele care nu sunt tratate corect.
Simptomele glaucomului cu unghi deschis: nu are semne în stadiul incipient, singurul fiind pierderea vederii, iar pacientul să-şi dea seama de acest lucru doar atunci când problema a devenit destul de serioasă.
Pe măsură ce boala progresează
apar:
• Puncte negre, mici, la marginea câmpului vizual
(vederea periferică) care foarte încet devin mai mari şi
se răspândesc în câmpul vizual;
•
Vedere înceţoşată;
• Apariţia unor
contururi colorate în jurul luminilor;
• Dificultate de
adaptare la întuneric;
• Probleme de focalizare ce nu
pot fi corectate cu ochelari;
• Scăderea vederii
periferice.
Tratamentul glaucomului
Glaucomul se tratează de obicei cu
medicamente cum sunt picăturile în ochi, fiind
recomandată utilizarea acestor soluţii la ore regulate,
astfel încât să-şi poată face efectul aşa
cum trebuie. De asemenea, poţi fi nevoit să iei medicamente
tot restul vieţii sau poţi necesita tratamente chirurgicale
sau cu laser.
La adulţi, tratamentul nu poate recupera
vederea odată pierdută, dar îi poate ajuta ca starea
vederii să nu se înrăutăţească. Scopul
tratamentului este de a stopa distrugerea nervului optic prin
scăderea tensiunii intraoculare.
2
