În ultima vreme s-au înregistrat cazuri de insuficienţă respiratorie acută la pacienţii care în momentul respctiv trăiau într-o relativă normalitate fiziologică.
Tabloul clinic era edificator: bloc penumonic neutropenie.
Aceşti pacienţi nu aveau antecedente comemorative raportate la eventualele episoade infecţioase. Imunodepresia se dovedea a fi un incident care într-un context clinic stabilit se poate materiliza printr-o penumonie gravă.
Atitudinea terapeutică în cazurile de pneumopatie pe teren imunodeprimant a trebuit să fie agresiv făcând obiectul terapiei intensive. Combinaţia antibiotică ţintită devine o necesitate de interes vital. Prezenţa germenilor paleoexistenţi constituie o realitate cu care ne confruntăm tot mai frecvent. Organismul uman sub prezenţa unor factori multipli cedează fără o cauză aparent evidentă.
Afecţiunile respiratorii virotice şi⁄sau bacteriene sunt cele mai frecvente. Fitoterapia îşi poate demonstra în această zonă abilitatea de a preîntâmpina şi trata această mulţime fără sfârşit de afecţiuni.
Recomadat în astfel de cazuri este badijonarea pe întreaga suprafaţă corporală cu Frecţie Elidor urmată de Kinetic Gel de cel puţin 4 ori ⁄zi. Suprafaţa cutanată absoarbe
principiile active antiinflamatoare diminuând efectele sindromului inflamator sistemic. Prin caracterul revulsiv activează circulaţia periferică factor ce diminuează activitatea elementelor figurate.
Pe cale orală se recomandă administrarea Bronhoplant sirop 3-6 linguri/zi, care are acţiune imunostimulatoare, antibiotică; Influrex Plus (acţiune antitermică, imunostimulatoare, expectorant ) 3-6 cp/zi; Echinacee cu propolis 3-6 cp/zi.
Organismul uman trebuie ajutat să reacţioneze promt şi eficient la agresiunile infecţioase. Bolnavul va fi evaluat cu multă atenţie iar monitorizarea va continua pe tot parcursul bolii.