None

Romastru ţinteşte să devină prima multinaţională farmaceutică românească

     Redefinirea business-ului aduce companiilor o nouă vitalitate, noi perspective, şansa conectării la un nou sens evolutiv. De cele mai multe ori această metamorfoză are loc prin  trecerea şi lărgirea graniţelor cunoscute, prin inovare şi strategii îndrăzneţe. Până în 2009 Romastru s-a impus în conştiinţa pieţei pharma din România ca reprezentantul unor servicii integrate (de marketing, cercetare, depozitare şi distribuţie) pentru branduri de notorietate internaţională. În ultima perioadă Romastru s-a repoziţionat şi a cumpărat licenţe pentru o serie de produse, în special din categoria genericelor, şi-a extins afacerea pe pieţele din Estul Europei şi din Orient şi ţinteşte să devină prima multinaţională românească din domeniul farmaceutic. Din poziţia de director regional România-Bulgaria, Cristian David şi-a asumat misiunea de a crea un liant valoros între ceea ce se întâmpla în exterior şi ceea ce se întâmplă în interior, între pieţe şi afacere, între prezentul şi viitorul Romastru.

     Pentru companiile şi brandurile puternice criza, instabilitatea economică s-au transformat în oportunităţi de a cuceri noi pieţe. A vedea lucrurile diferit, a fi vizionar permite oamenilor de marketing să crească business-ul, să-l ducă într-o zonă profitabilă. Ce direcţii noi de strategie a adoptat Romastru în noua eră economică?

     Companie farmaceutică, Romastru are ca specific, pe lângă activitatea propriu-zisă de distribuţie a unor produselor farmaceutice deja existente pe piaţă,  activitate integrată oferită partenerilor noştri de business - companii care nu sunt prezente în ţară, dar care doresc introducerea produselor lor pe piaţa românească. Acoperind toate verigile lanţului valoric, de la înregistrarea produselor şi farmacovigilenţă la marketing, promovare şi distribuţie, Romastru reprezintă soluţia optima pentru un astfel de parteneriat. Rezultatele obţinute de-a lungul anilor prin susţinerea produselor avute în portofoliul de promovare sunt o dovadă a competitivităţii companiei noastre.  

     Dinamica pieţei farmaceutice internaţionale, caracterizată prin fuziuni şi achiziţii, a schimbat semnificativ configuraţia player-ilor în ultimii doi ani. De asemenea, profilul şi tendinţele pieţei româneşti impun o adaptare rapidă. Invariabil, o schimbare de strategie era şi este necesară în noile condiţii apărute. Pot spune că am anticipat această schimbare, astfel că de aproape doi ani am început construcţia unui plan strategic care să susţină creşterea organică a companiei în următoarea decadă şi care să fie capabil să raspundă noilor cerinţe ale pieţei: atacarea segmentului de generice.

     Unul dintre trendurile pieţei farmaceutice constă în creşterea vânzărilor de medicamente generice. De ce a decis şi Romastru să aleagă această direcţie? În ce măsură este profitabilă pe termen lung?

     Condiţiile economice şi trendul pieţei în sine, precum şi direcţia generală de gestionare eficientă a fondurilor în politicile de sănătate, au constituit premisa de la care am pornit noua direcţie strategică a companiei. De asemenea, am considerat esenţială contribuţia noastră la asigurarea disponibilităţii unor medicamente de calitate utilizatorului final, pacientul.

     În acest context, intrarea pe piaţa de generice a fost gândită pentru a întări competitivitatea companiei, dar şi pentru a capitaliza experienţa acumulată în promovarea unor branduri pe care le-am dus în pozitii de lider.

     Piaţa de generice are particularităţi care impun o abordare diferită faţă de cea a produselor originale. Decizia noastră de a intra pe o asemenea piaţă vine după un proces complex de analiză: de la analiza segmentelor pe care le abordăm (cu evaluarea în detaliu a tabloului prezent şi a trendului) la evaluarea posibilelor surse producătoare, licenţe şi multe altele. Am considerat oportună strategia de creare a unor branduri generice proprii şi configurarea atentă a unui portofoliu profitabil. Evident, deciziile luate au avut la bază proiecţii financiare riguroase. Astfel că primele produse, branduri proprii Romastru, le-am lansat la sfârşitul anului 2009.

       Romastru a devenit într-un interval relativ scurt un jucator important în segmentul medicamentelor generice. Care vor fi efectele acestor cristalizări? Cum se refelectă noua strategie la nivelul cifrei de afaceri?

     Am lansat până în acest moment 9 generice pe diferite arii terapeutice: oncologie, psihiatrie etc. Până la sfârşitul anului vom avea 15. În următorii 4 ani preconizăm un portofoliu de peste 55 de generice. În acest moment, 6% din cifra de afaceri a companiei este reprezentată de brandurile proprii. Anual urmărim vânzări de 4 milioane Euro. Într-un timp foarte scurt de la lansare, brandurile generice Romastru sunt deja pe poziţii de top (exemplu fiind produsele noastre de oncologie – Yonistib, Kyaresta).

     Aţi început procesul de mutare a producţiei în România din restul ţărilor în care compania are forţă de producţie. Care e scopul acestui demers?

     Genericele ca brand Romastru au ca sursă producători consacraţi la nivel modial, din Uniunea Europeană şi din India. Pentru a evita totuşi posibilele riscuri privind livrările şi pentru a asigura permanent prezenţa pe piaţă a produselor noastre, luăm în calcul în acest moment posibilitatea producţiei locale. Este un proiect ambiţios, dar perfect realist. Efectele unei astfel de decizii se vor regăsi în eficientizarea resurselor noastre, cu impact asupra portofoliului şi a creşterii ulterioare.

       Cum şi-a propus compania să se poziţioneze pe piaţa pharma din România şi pe cea internaţională?

     Proiectul de expansiune a business-ului a fost demarat deja. Romastru este prezent pe piaţa din Bulgaria, prin subsidiara deschisă acolo. Astfel am câştigat un know-how care ne-a permis să analizăm şi să luăm în calcul oportunităţi şi în alte ţări din regiune. În acest moment, strategia noastră urmăreşte extinderea business-ului în Ţările Baltice, Polonia, Croaţia, daca este şă dăm câteva exemple. Prin susţinerea din partea firmei-mamă din Liban, brandurile generice Romastru sunt pregătite şi pentru intrarea în ţări din regiunea respectivă: Liban, Siria, Iordania. În spatele acestei strategii e un volum de muncă foarte consistent, accelerarea procesului fiind unul dintre obiectivele noastre în acest an. La poziţionarea noastră pe piaţa românească, ca primă alegere pentru calitatea integrată a serviciilor oferite, precum şi punerea la dispoziţie a unor branduri generice Romastru competitive, am adăugat astfel şi direcţia de expansiune geografică.     

     Marketing-ul şi distribuţia sunt principalele arii de expertiză şi de business ale companiei. Cum reuşiţi prin departamentul pe care îl conduceţi, cel de marketing, să deveniţi driver-cheie pentru impunerea unei direcţii de dezvoltare novatoare? Care sunt principiile de management, deviza dupa care vă ghidaţi în creşterea afacerii?

     Activitatea departamentului pe care îl conduc are ca profil mult mai mult decât ceea ce înţelegem prin marketing. De la creionarea unor direcţii noi de dezvoltare, la analize de industrie, piaţă, potenţial, licenţe, negocieri cu partenerii străini, proiecţii financiare, planuri strategice de business, toate fiind părţi care formează activitatea departamentului. Evident, planurile operaţionale sunt stabilite şi implementate de echipe specializate în cadrul departamentului. Adaptarea la nou, flexibilitatea, acţiunea rapidă, detectarea şi analiza realistă a oportunităţilor din piaţă sunt cadre pe care le-am stabilit ca direcţie a departamentului. Astfel ne menţinem competitivitatea pentru a răspunde conform cerinţelor partenerilor şi clienţilor noştri.    

     La graniţa dintre imaginaţie, profeţii care se autoîmplinesc şi planuri de business bine fundamentate pe termen lung, cum vedeţi Romastru proiectat în viitor?

     Viziunea şi ideile novatoare stau într-adevăr la baza direcţiilor noi de dezvoltare a companiei. Dar pe lângă acestea, planurilor noastre de business sunt serios fundamentate,  cuprinzând elementele strategice menite să ne aducă succesul. Evaluarea riscului şi a posibilelor scenarii de business sunt parte integrantă a strategiei pe care am conceput-o. Din acest motiv, cuvinte ca imaginaţie, profeţii. nu au legătură cu direcţia de business pe care deja o urmăm. Romastru va continua să-şi consolideze poziţia pe piaţa românească. Pentru 2011 estimăm o cifră de afaceri a companiei de 90 de milioane de Euro, în acest moment înregistrând o creştere de 49% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

     Lansarea brandurilor proprii Romastru în ţările menţionate reprezintă provocarea pentru care suntem pregătiţi.

Comentarii


Pentru a putea preveni atacurile de securitate de tip spam, avem nevoie să stocăm datele pe care le-ați introdus și ip-ul dumneavoastră în baza de date. Aceste date nu vor fi folosite în alte scopuri decat prevenirea atacurilor. Sunteți de acord să stocăm aceste date ?
Notă : Comentariile pot fi adăugate doar în cazul în care v-ați dat acordul pentru stocarea datelor

Introduceti textul din imagine
captcha