FACTORUL TUBAR ÎN INFERTILITATE
Sterilitatea cuplului se defineşte ca imposibilitate a unui cuplu de a concepe, după un an de relaţii sexuale normale. Frecvenţa sterilităţii în populaţia umană este de 10 – 15 %.
Sterilitatea poate fi corelata, din punct de vedere al cauzalităţii, cu unul din parteneri (sterilitate de cauză masculină, sterilitate de cauză feminină) sau cu ambii parteneri, poate fi imunologică şi nu în ultimul rând inexplicabilă (de cauze necunoscute).
Sterilitatea la femeie poate avea cauze variate; ea poate fi: tubară, ovarian ă sau poate fi legata de prezenţa endometriozei .
Factorul tubar reprezintă 20-25% din cazurile de infertilitate. Este vorba de cazurile în care fie trompele uterine sunt absente sau complet blocate, fie sunt libere dar afectate de diverse patologii.
Cauzele acestor patologii sunt infecţiile aparatului genital, endometrioza sau patologia rezultată în urma intervenţiilor chirurgicale în regiunea pelvină.
Una din primele metode de investigare a factorului tubar este histerosalpingografia. Este o radiografie a aparatului genital, realizată în urma injectării unei substanţe de contrast prin col în cavitatea uterină. În mod normal, dacă trompele uterine sunt permeabile, substantţa trece prin acestea iar apoi mai departe în cavitatea abdominală, fapt obiectivat de filmele radiologice.
Totuşi, chiar dacă substanţa ajunge în cavitatea abdominală, fapt ce presupune permeabilitatea tubară, o patologie la acest nivel nu poate fi exclusă. Endometrioza sau boala inflamatorie pelvină pot afecta epiteliul care căptuşeşte pereţii trompelor, astfel încât acestea nu îşi mai indeplinesc integral funcţiile în reproducere. Aceste funcţii presupun captarea ovocitului, transportul lui, fertilizarea şi apoi transportul embrionului rezultat, din trompă în cavitatea uterină unde are loc implantarea. Dacă una din aceste funcţii nu e îndeplinită, rezultă infertilitatea sau sarcina extrauterină.
În cazul în care substanţa de contrast este oprită la nivelul trompelor uterine sau rezultatul histerosalpingografiei este neconcludent, se trece la etapa următoare de investigare, laparoscopia.
Laparoscopia presupune o intervenţie chirurgicală realizată sub anestezie generală, putand fi o metodă de diagnostic dar şi eventual de tratament, în funcţie de caz.
Tratamentul factorului tubar se realizează prin fertilizare “in vitro” sau chirurgie tubară, clasică sau laparoscopică. Ambele metode au indicaţiile şi contraindicaţiile lor, ca şi o rată diferită de sarcini obţinute ulterior. Reuşita în caz de fertilizare “in vitro” este în mod general de aproximativ 30%.
În cazul chirurgiei tubare, rezultatele diferă în funcţie de gradul de afectare tubară. Astfel, în caz de afectare uşoară, rata de sarcini obţinută este de 40-70% după 12 luni de la operaţie, iar în caz de afectare severă, scade la 10-20%.
În general, gravitatea situaţiei este apreciată la laparoscopie, în urma căreia indicaţia de fertilizare “in vitro” poate fi grăbită sau amânată.
