Astmul ocupaţional este definit ca astmul determinat de agenţi specifici ai locului de muncă şi trebuie să fie diferenţiat de astmul preexistent agravat de expunerea de la locul de muncă. Astmul ocupaţional este acum cea mai frecventă boală pulmonară profesională în multe tari industrializate, depăşind pneumocoriozele (silicoza s.a) iar prevalenţa depăşeşte 10% dintre cauzele de astm la adult , expunerea la substanţe alergenice la locul de muncă fiind foarte frecventă.
Sunt peste 200 substanţe folosite în procese industriale care sunt recunoscute drept cauze ale astmului profesional , gradul de risc variind de la 5% în cazul izocianatilor (vopsele, plastic), sau a prafului de lemn , pana la 50% în cazul sărurilor de platină (laboratoare industriale), a enzimelor proteice (industria alimentara, fermentarea băuturilor alcoolice , pielărie), dar şi faina sau substanţele contaminante ale făinurilor din industria morăritului şi panificaţiei. Anhidridele folosite în producerea de adezivi , plastice , răşini sunt printre cele mai puternice grupe de alergeni industriali.
Mecanismele de acţiune sunt similare celor din astmul alergic nonocupaţional incluzând bronhoconstrictia reflexă, inflamaţia acută şi sensibilizarea imunologică.
Pentru unii dintre aceşti factori răspunsul alergic este provocat de unul sau mai multe astfel de mecanisme în timp ce pentru alţii nu este definit nici unul dintre acestea.
Expunerea la aceste substanţe se poate face uneori şi extraprofesional , în cursul realizării unor activităţi casnice, hobby-uri , reparaţii. Cele două criterii fundamentale pentru diagnosticul astmului profesional sunt:
a) diagnosticul astmului
b)documentarea determinării profesionale
insă în practica este îngreunat de existenta altor boli respiratorii, chiar astm bronşic preexistent ,care sunt doar agravate de expunerea profesională.
Nu în ultimul rând , diagnosticul de astm bronşic profesional are consecinţe importante atât pentru angajati cat şi pentru angajatori ceea ce poate duce frecvent la subraportarea sau supraraportarea simptomelor din alte motive decât cele medicale.
Expunerea la aceste substanţe produce cel mai frecvent respiraţie dificilă, senzaţia de apăsare sau durere toracică, tuse şi de multe ori în asociere cu strănut repetat şi iritaţie oculara, lacrimare.
Simptomele pot apărea în timpul lucrului dar frecvent debutează la mai multe ore după încetarea lucrului dispărând însă în week-end şi în timpul concediilor.
În unele cazuri, astmul poate deveni permanent , în special atunci când nu se identifică agentul cauzator al simptomelor şi nu se iau măsuri de protecţie.
Criteriile pentru diagnosticul de astm sunt cele obişnuite prin demonstrarea cu ajutorul probelor funcţionale respiratorii, a obstrucţiei căilor respiratorii, reversibilă cu peste 15% după bronhodilatator.
Identificarea agenţilor potenţiali şi stabilirea legăturii profesionale începe cu un istoric detaliat al cazului , investigarea complexă a locului de muncă şi investigarea imunologică a pacientului ce include determinarea Imunoglobulinei E specifice şi testele cutanate cu baterii de agenţi alergenii. Monitorizarea probelor funcţionale respiratorii în timp şi probele funcţionale de provocare bronşică sunt foarte importante în stabilirea legăturii cu locul de muncă şi pot ajuta la identificarea agentului specific; testele de provocare bronşică folosind antigene specifice ramân standardul de aur al diagnosticului de astm bronşic ocupaţional , dar datorita dificultăţilor de ordin practic ,testele de provocare bronşică cu antigene specifice se realizează rar, existând o bună corelaţie cu testele cutanate cu alergeni şi testele de provocare bronşică nespecifică.
Tratamentul astmului profesional este identic cu cel al altor forme de astm. Protecţia, obligatorie prin lege , împotriva riscului dezvoltării alergiilor respiratorii se poate realiza prin eliminarea pulberilor din atmosferă, prin folosirea echipamentelor de protecţie ,dar şi prin depistarea şi împiedicarea expunerii la alergeni a persoanelor susceptibile, prin controlul medical periodic.
