Costurile tratamentelor ortodontice variază în funcţie de gravitatea problemelor pacienţilor, însă trebuie subliniat faptul că indiferent de cost, acesta se poate achita şi în rate. Există mai multe modalităţi de plată, cele mai uzuale fiind acelea cu 30% avans şi restul sumei între 5 şi 11 rate (în funcţie de durata tratamentului) sau plată integrală la care se aplică un discount considerabil, de regulă 10 %.
Tratamentul cu aparatul dentar poate dura cel mai mult până la doi ani, în funcţie de gravitatea problemgabei. De exemplu, tratamentul cu brackeţi pe o perioadă de 6 luni costă între 2.100 şi 3.200 de euro în funcţie de materialul ales, cel de 1 an între 2.400 şi 3.600 euro, în timp ce tratamentul de 2 ani costă între 3.000 şi 4.200 de euro. Tratamentul cu brackeţi linguali poate varia între 6000 de euro şi 7200 de euro, însă deşi există aceste aparate dentare foarte discrete, alegerea depinde în mică măsură de pacient. Medicul alege cea mai bună soluţie pentru pacient, în funcţie de situaţia clinică a acestuia.
„Aceste costuri reprezintă tratamentul ortodontic complet, adică materialele necesare pentru cele 2 arcade, toate consultaţiile aferente, restul materialelor necesare pe parcursul tratamentului, aparatele de contenţie de la finalul tratamentului şi dacă pacientul respectă indicaţiile de îngrijire şi menţinere periodică, aceste tratamente sunt garantate pe viaţă de către clinica noastră. În acelaşi timp, în cazurile mai complicate tratamentele ortodontice cu bracketi pot necesita aparate adjuvante care pot modifica costurile acestor tratamente sau necesitatea tratamentelor multidisciplinare, acestea fiind evaluate de către fiecare medic specialist în parte”, a declarat Dr. Emilia Gheorghiu Milicin, medic specialist, clinica Ortodent.
Aproape 6 milioane de oameni în USA si Canada sunt în grija membrilor Asociaţiei Americane de Ortodonţie, cautând soluţii pentru un zâmbet mai sănătos şi mai frumos, deci pentru o viaţă mai bună.
Primul pas pentru a începe un tratament de ortodonţie este o vizită la cabinet pentru o primă evaluare a medicului specialist ortodont. În această şedinţă, în funcţie de vârstă şi problema ortodontică existentă, vi se va recomanda o serie de studii ortodontice pentru elaborarea unui diagnostic adecvat şi a unui plan de tratament. Studiul constă în radiografii (panoramică, laterală de craniu sau profil, şi în cazul copiilor, depinzând de vârstă, radiografie de mâna stângă care ajută la stabilirea momentului de creştere în care se află copilul şi tipul de tratament în funcţie de creştere), modele de studiu (modele din gips), fotografii de diagnostic ortodontic.
Beneficiul cel mai important este o muşcătură corectă, care este mai puţin expusă la formarea cariilor, a fracturilor dentare, a problemelor parodontale, ajutând astfel la funcţionarea corectă a aparatului dento-maxilar şi mai departe a întregului organism (digestie, postură, evitarea infecţiilor generalizate cu focar de plecare de la nivelul cavităţii bucale).