- Miopia, hipermetropia și astigmatismul sunt motive frecvente pentru care pacienții ajung în cabinetul de oftalmologie. La Ama Optimex, clinica din București fondată în 1991, le corectăm chirurgical din 1998, la început prin implant de cristalin în scop refractiv, iar din 2005 și cu laser. În acest articol explic pe scurt ce înseamnă fiecare dintre aceste afecțiuni și ce opțiuni de corecție avem astăzi.
Toate trei sunt vicii de refracție, nu boli. La un ochi fără dioptrii, lumina se focalizează pe retină, iar imaginea este clară la toate distanțele. La miopie, focalizarea se face în fața retinei, așa că pacientul vede bine aproape, dar neclar la distanță. La hipermetropie, focalizarea se face în spatele retinei, ochiul compensează printr-un efort permanent de acomodare și obosește repede, iar dificultățile apar întâi la citit, apoi și la distanță. La astigmatism, corneea are o formă neregulată, imaginea se formează în mai multe puncte și vederea este neclară la orice distanță. Astigmatismul se asociază adesea cu miopia sau cu hipermetropia.
Prima soluție rămâne corecția optică. Ochelarii și lentilele de contact corectează toate cele trei afecțiuni, iar pentru mulți pacienți sunt variante confortabile. Despre o operație pentru reducerea dioptriilor discutăm cu cei care se simt încurcați de ochelari sau de lentilele de contact în viața de zi cu zi.
Pentru acești pacienți avem, în primul rând, tehnicile laser, cu ajutorul cărora remodelăm corneea astfel încât lumina să fie focalizată corect pe retină:
- SMILE este a treia generație de chirurgie refractivă. Este o tehnică minim invazivă, fără durere, cu recuperare rapidă (48-72 de ore) în majoritatea cazurilor. Laserul cu femtosecunde creează în interiorul corneei o lenticulă subțire, pe care o extragem printr-o incizie de 2-4 mm. Tehnica SMILE a fost introdusă în România de clinica Ama Optimex, în 2014, și de atunci în clinică s-au efectuat peste 8000 de astfel de intervenții;
- FemtoLASIK este a doua generație de chirurgie refractivă. Tehnica presupune crearea unui flap corneean cu laserul cu femtosecunde, urmată de remodelarea corneei cu laserul excimer;
- PRK este prima generație de chirurgie refractivă. Laserul acționează direct pe suprafața corneei și astăzi o efectuăm doar în anumite cazuri din cauza disconfortului postoperator mai accentuat față de celelalte tehnici.
Când particularitățile ochiului nu permit intervenția cu laser, avem soluții cu implant:
- Implant de lentile intraoculare Visian ICL - lentila se poziționează în spatele irisului și în fața cristalinului natural. Poate corecta miopii până la -18 dioptrii și hipermetropii până la +10 dioptrii, cu sau fără astigmatism;
- Implant de cristalin artificial în scop refractiv - pentru dioptriile foarte mari sau combinate, o operație similară cu cea de cataractă, prin care cristalinul natural este înlocuit cu unul artificial cu putere dioptrică adaptată ochiului respectiv.
Dacă la aceste afecțiuni se adaugă prezbiopia, procesul firesc prin care, după 40 de ani, cristalinul își pierde treptat capacitatea de a focaliza la aproape, avem tratamentul laser PRESBYOND, pe care l-am introdus la Ama Optimex în 2019, și implantul de cristalin multifocal / EDOF. Atât timp cât cristalinul natural este sănătos și transparent, recomandăm tehnica laser PRESBYOND și păstrăm cristalinul natural. Recurgem la înlocuirea lui doar când ochiul nu permite intervenția laser.
Tehnica potrivită se stabilește în urma unei efectuării unei consultații și a unui set de investigații, în funcție de dioptrii, de particularitățile anatomice ale ochilor și de stilul de viață al pacientului. Mai multe informații despre fiecare intervenție găsiți pe www.amaoptimex.ro.
Informațiile prezentate au scop informativ și nu înlocuiesc consultul oftalmologic. Indicația medicală se stabilește individual, în urma evaluării efectuate de medic. Nicio intervenție chirurgicală nu este lipsită de riscuri.


























