Dan Georgescu, MD, PhD. Dr.
Lăcrimarea ochilor este o problemă frecventă, întâlnită la toate vârstele şi care poate crea un discomfort visual şi funcţional considerabil. Cauzele sunt multiple şi variază în funcţie de vârstă şi de procesul patologic responsabil.
La nou născut, lăcrimarea este în general datorată unei imperforaţii a căilor lacrimale cu rezoluţie spontană până la vârsta de 1 an în 90% din cazuri. În restul de 10%, un simplu sondaj în cabinet sub anestezie topică cu picături la vârstă foarte mică sau în anestezie generală după vârsta de 3-4 luni, are o eficacitate de 99%. Între 1 şi 3 ani, sondajul cu eventuală punere de tuburi de silicon se poate face numai sub anestezie generală, cu aceeaşi rată de succes. După 3 ani, ca şi în cazul adultului cu o stenoză dobândită de canal lacrimo-nazal, numai o operaţie de derivare (by-pass) a căilor lacrimale (dacriocistorinostomie) este eficace. Această intervenţie care necesită anestezie generală se poate realiza fie pe cale externă (printr-o mică incizie la piele), fie pe cale endoscopică (fără incizie, prin nas) şi dureaza 20-45 minute. Avantajele intervenţiei pe cale endoscopică sunt: recuperarea mai rapidă, lipsa cicatricei şi o sângerare mai redusă. Rata de succes în momentul actual (95%) este echivalentă între cele două tehnici.
Lăcrimarea poate apărea şi în anumite condiţii în care căile lacrimale sunt permeabile:
• problemele de poziţie a pleoapelor (ectropion, entropion, retracţie sau laxitate orizontală exagerată),
• alergiile,
• iritaţia sau uscăciunea ochilor (sindromul de ochi uscat),
• spasmul hemifacial apărut după o paralizie sau o pareză facială şi hiper-lăcrimarea.
În mod normal, pleoapele funcţionează ca nişte ştergătoare de parbriz: ele lubrifiază şi protejează ochii. În plus, pleoapele drenează activ lacrimile în sacul lacrimal printr-un sistem de pompă care acţionează în momentul clipitului. Când ochii devin uscaţi sau iritaţi din cauza poziţiei anormale a pleoapelor, se declanşează o lăcrimare prin mecanism reflex, cu scopul de a îndepărta iritaţia. Aceste lacrimi însă nu sunt lubrifiante ci iritante (asemănător iritaţiei ochilor când plângem) şi, în condiţiile unei producţii excesive şi a proastei funcţionari a pompei lacrimale, lacrimile nu pot fi drenate suficient de rapid şi în consecinta ochii plâng. În aceste situaţii, tratamentul (de obicei chirurgical) nu vizează canalele de drenaj (scurgere) a lacrimilor ci corectarea poziţiei anormale a pleoapelor. Acest tip de intervenţii (cantoplastie, cantopexie, entropion) se realizează sub anestezie locală, durează în medie 15 minute şi nu necesită internare. În cazul în care iritaţia provine de la un număr limitat de gene (sub 10) care freacă pe suprafaţa ochiului (trichiazis), intervenţia se realizează în cabinet, cu ajutorul unui laser care poate îndepărta selectiv rădăcina genelor patologice.
